A doua ediție a proiectului "Dăruind, readucem zâmbete" a adus atmosfera Crăciunului preșcolarilor de la Colegiul Național "Mihai Eminescu" Suceava.
Elevii claselor a XI-a H, sub coordonarea prof. Ana Buzincu, și clasa a XI-a B, coordonaţi de prof. Carmen Lucia Șindilar, au organizat, cu ocazia venirii lui Moș Nicolae, un spectacol tematic pentru a-i bucura atât pe cei mari, elevi de liceu sau profesori, cât și pe cei mai mici, de grădiniță.
Cei mici au fost, la început, spectatori la programul elevilor de liceu care a cuprins momente de dans, muzică populară, diferite scenete și interpretări. Pe parcurs, au fost integraţi în diferite jocuri și au participat la diverse activități. Momentele artistice au fost realizate de elevii clasei a XI-a H, profil pedagogic, iar la final, elevii clasei a XI-a B au prezentat obiceiurile de iarnă.
„Prin gesturi mici, elevii noștri au reușit să stârnească admirație și zâmbete! Activitatea s-a desfășurat, joi, 5 decembrie, și face parte dintr-un proiect amplu de acțiune comunitară, fiind a doua etapă de derulare”, au menționat organizatorii.
La activitate au participat aproximativ 80 de elevi și cadrele didactice: prof. coordonatori ai proiectului – Ana Buzincu, Carmen Lucia Șindilar, Gabriela Cazac, Anca Gorban, dar și educatoarele: Miruna Pânzaru, Anca Pânzaru, Luminița Cuzenco, Florina Ștefan, Ionela Rusu, Elena Mititiuc.