Trei tineri de 16, 18 şi 19 ani au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a derapat, s-a rotit pe carosabil şi a fost proiectată într-un şanţ. Accidentul s-a petrecut marți seara, în jurul orei 20:30, în timp ce un tânăr de 26 ani din municipiul Suceava conducea un autoturism marca Mini Cooper, înmatriculat în Marea Britanie, pe DN 29, în afara localităţii Dumbrăveni, având direcţia de deplasare dinspre Suceava spre comuna Dumbrăveni. La un moment dat, pe un sector de drum în curbă, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la carosabilul umed și alunecos, maşina a intrat în derapaj, a pătruns pe sensul opus de mers, învârtindu-se pe carosabil, după care a intrat în șanț, rămânând suspendată cu roata dreapta spate. Impactul a avut loc pe sensul de mers Dumbrăveni-Suceava. În urma accidentului cei trei pasageri ai autoturismului au fost răniți, un tânăr de 18 ani, din Dumbrăveni, și două tinere de 19 și 16 ani, din Salcea, fiind transportați la Spitalul Judeţean Suceava. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.