Şeful Ocolului Silvic Vama, Gelu Puiu, a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Numirea a devenit oficială după publicarea deciziei premierului Ludovic Orban în Monitorul Oficial, Gelu Puiu urmând să-şi preia funcţia în cel mai scurt timp. Gelu Puiu a mai ocupat o funcţie de secretar de stat, în perioada martie 2013 – februarie 2014, în cadrul fostului Minister al Mediului şi Schimbărilor Climatice, în perioada Guvernări USL, din partea PNL, având ca domeniu de responsabilitate pădurile. El este membru al PNL începând cu anul 2012.
Trebuie spus că Gelu Puiu a fost cel care a contribuit la elaborarea proiectului de lege iniţiat de parlamentarii PNL de Suceava pentru transferul cu titlu gratuit al pădurilor parc către autorităţile locale pe raza cărora se află.