Trei autoturisme au fost implicate marți la prânz într-un carambol produs pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, din cauza unui șofer neatent. Acestanu a păstrat distanţa regulamentară în mers, provocând o tamponare în lanț în care au fost implicate trei maşini, unul dintre ceilalţi doi şoferi fiind rănit.
Accidentul a avut loc în jurul orei 12.00, în timp ce un șofer în vârstă de 40 de ani din orașul Salcea conducea un autoturism Opel pe Calea Unirii. La un moment dat, din cauza nepăstrării distanței regulamentare în mers și a neatenției, mașina condusă de acesta a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de un bărbat de 55 ani, localnic, pe care l-a proiectat într-o maşină condusă de o tânără de 25 ani, din comuna Bosanci. În urma accidentului, șoferul de 55 de ani a fost rănit, fiind necesar transportul acestuia la spital cu echipajul unei ambulanțe. În urma consultaţiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral și contuzie cervicală. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul pentru şoferul vinovat fiind 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rezultatul înregistrat pentru ceilalți doi șoferi a fost negativ, după care tuturor li s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii fac cercetări în acest caz, în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.