Cazul tinerei în vârstă de 23 de ani scoase în viaţă dintr-o fântână adâncă de 28 de metri, zilele trecute, în satul Pâraie, comuna Mălini, l-a avut ca prim salvator pe un vecin al victimei, care, spre norocul ei, este pompier militar.
Plutonierul adjutant şef Cristi Bîrsanu, pompier militar cu competenţe de paramedic SMURD, se afla acasă, după tura de noapte.
Marţi, 3 decembrie, în jurul orei 14.00, bărbatul a fost alertat cu privire la faptul că vecina a căzut în fântână.
Acesta s-a asigurat cu o frânghie şi a coborât în fântâna adâncă de 28 de metri, unde a stabilizat victima şi a comunicat cu ea, până la sosirea colegilor de la Detaşamentul de pompieri Fălticeni. Salvatorul a mărturisit că femeia căzută în fântână era traumatizată fizic, hipotermică şi în pragul unui atac de panică.
Ulterior, echipajul de la Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, sosit rapid în sprijin, i-a scos pe amândoi în siguranţă la suprafaţă.
În momentul în care a fost scoasă, tânăra era conştientă, însă se afla în stare de hipotermie din cauza temperaturii scăzute a apei. Echipajul ambulanţei i-a acordat primul ajutor, după care a transportat-o la Spitalul Municipal Fălticeni. Femeia prezenta şi un traumatism cranio-cerebral uşor, fiind redirecţionată către Spitalul Judeţean Suceava pentru efectuarea unor investigaţii cu ajutorul computerului tomograf. Ea a fost diagnosticată cu o contuzie toraco-abdominală şi hemoragie alveolară, rămânând internată în spital, în stare gravă.
Referitor la cum s-a produs incidentul, tânăra, cu probleme de sănătate anterioare, ar fi alunecat în timp ce se pregătea să scoată apă din fântână. Cum fântâna are balustrada din beton joasă, tânăra s-a prăbuşit în apă, la o adâncime de 28 de metri. Faptul că a scăpat cu viaţă este aproape o minune.
„Prin natura meseriei noastre, motivele de bucurie nu sunt foarte multe în urma unei intervenţii, mai ales la incendii, când ard agoniseli de-o viaţă, decât atunci când privim partea plină a paharului. Şi am învăţat să facem lucrul acesta şi îi îndemnăm pe cei aflaţi în necaz să o facă şi ei, la rândul lor. Pentru că, într-un fel sau altul, prin pronia lui Dumnezeu şi prin binefăcători, mai devreme sau mai târziu lucrurile revin la normal, iar casele se reconstruiesc.
Însă, o viaţă salvată este un adevărat motiv de fericire! Atât pentru salvatori, cât şi pentru victimă şi familia încercată. Cu atât mai mult în pragul sărbătorilor de iarnă. Mulţumim, Cristi, pentru exemplul pe care îl reprezinţi!”, au transmis colegii lui Cristi Bîrsanu.