Pompierii au fost anunţaţi la primele ore ale dimineţii de vineri despre izbucnirea unui incendiu la un autotren cisternă, încărcat cu bitum. Camionul fusese localizat pe o stradă din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în scurt timp la locul incendiului ajungând pompierii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, care au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea şi lichidarea focului.
La sosirea echipajului, ardea trenul de rulare de la semiremorca încărcată cu bitum, existând pericol de propagare la întregul autovehicul. Şoferul autotrenului a reuşit decuplarea capului tractor de semiremorcă şi îndepărtarea acestuia de partea afectată de flăcări. În timpul incendiului au ars două anvelope şi elemente combustibile ale caroseriei, precum şi din componenţa instalaţiilor electrice şi de frânare. S-au degradat în flăcări elemente metalice ale trenului de rulare şi învelişul termoizolant al semiremorcii.
Cercetările întreprinse la finalizarea intervenţiei au stabilit că cel mai probabil incendiul a izbucnit prin frecare, din cauza unor defecţiuni pe timpul exploatării la sistemul de transmisie a mişcării. În urma intervenţiei pompierii au reuşit salvarea încărcăturii de bitum şi a ansamblului autotrenului, nefiind înregistrate victime omeneşti.