Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 6 dec 2019 - Anul XXIV, nr. 286 (7287)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Implicare civică

Proiect de reducere a risipei alimentare în Rădăuți, demarat de Asociația ”Rădăuțiul civic”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Asociația „Rădăuțiul Civic” anunță lansarea unui proiect de voluntariat unic în regiune care are în vedere reducerea risipei alimentare prin redirecționarea produselor alimentare de la restaurantele sau magazinele locale către adăpostul de câini din oraș. Potrivit unui comunicat de presă trimis de Asociație, ideea de bază a pornit de la două persoane din asociația civică, eleve ale Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, care au dorit să ajute la suplimentarea alimentelor pentru cățeii abandonați.

„Totul a început datorită unei puternice dorințe de implicare civică. Aveam în minte această idee de ceva timp, conștiente fiind de câtă mâncare este risipită zilnic în România. Conform unor statistici europene, fiecare român aruncă anual aproximativ 76 kilograme de mâncare, fapt ce nu poate persista într-o societate civilizată ca cea a secolului XXI. Acest fapt, dar și iubirea noastră pentru necuvântătoare au dat naștere unui nou concept care sperăm să se răspândească rapid și care a putut fi realizat doar cu sprijinul asociației <Rădăuțiul Civic>”, spun Valentina și Iulia, cele două eleve care au inițiat proiectul.

Proiectul a prins contur chiar în jurul zile de 16 octombrie 2019 - Ziua internațională a alimentelor - după ce au fost recrutați mai mulți voluntari care au ajutat cu transportul alimentelor de la restaurantele locale către adăpost.

„Acest proiect minunat a fost primit cu mare bucurie de patronii de restaurante. La început, au fost surprinși de ideea altruistă a elevelor, dar nu au dat înapoi. Am discutat împreună cu ei și cu voluntarii care transportă cu mașinile personale resturile alimentare la Adăpostul de câini și am stabilit un program convenabil de ridicare a resturilor alimentare, în funcție de programul fiecăruia. Cea mai mare mulțumire sufletească a noastră a fost atunci când am văzut bucuria cățeilor când au primit aceste bunătăți. Suntem foarte bucuroși că am reușit să punem în aplicare acest proiect deosebit și sperăm să fim un model pentru toate orașele din țară”, a menționat Dana Haiura, din Asociația „Rădăuțiul Civic”, care a ajutat la stabilirea contractelor și a logisticii pentru transportul alimentelor.  

Momentan, șapte restaurante locale și un magazin alimentar au semnat contractele de donații și direcționează activ produsele alimentare către cei aproximativ 300 de căței de la adăpostul din oraș, cu ajutorul unui număr de opt rădăuțeni care s-au oferit, în mod voluntar, să transporte alimentele. La adăpost este necesar un minimum de 140 kg/zi pentru a asigura hrana celor aproximativ trei sute de căței, la acest necesar contribuind pe lângă partea de hrană asigurată de autoritățile locale și Fundația „Ali pentru Animale”, iar acum și acest proiect de reducere a risipei alimentare.

Asociația ”Rădăuțiul civic” mai arată că, potrivit legislației în vigoare, dacă resturile alimentare nu ar fi donate, agenții economici ar avea obligația predării lor către o firmă specializată pentru incinerare, deci un astfel de proiect nu numai că vine în beneficiul adăpostului de căței, dar realizează economii și pentru agenții economici, având în vedere că predarea mâncării către o astfel de firmă specializată ar costa patronii în jur de 5 lei/kilogram. 

„Mulțumim colegilor noștri implicați (Valentina, Iulia, Dana și Paul), voluntarilor ce asigură transportul și conducerii Grădinii Zoologice și Adăpostului de câini din Rădăuți pentru deschiderea în realizarea acestui proiect. De asemenea, mulțumim companiei Glovo pentru punerea la dispoziție în mod gratuit a cinci rucsacuri frigorifice. Singurul proiect similar de impact internațional, implementat și în România pentru reducerea risipei alimentare, este <Programul Harvest>, care este stabilit între restaurante mari precum KFC și case de copii sau bătrâni, familii nevoiașe, persoane cu dizabilități etc.”, a mai transmis ”Rădăuțiul civic” în comunicatul de presă.

În lume, aproximativ o treime din produsele alimentare ajung la gunoi, ceea ce înseamnă energie și resurse risipite. În 2010, în România se estima că fiecare persoană aruncă în jur de 76 de kg de produse alimentare la gunoi. La nivelul UE, se estimează că fiecare persoană aruncă la gunoi cel puțin 173 de kg, drept urmare se doreşte reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030. Proiectul „Rădăuțiului Civic" se aliniază perfect cu viziunea UE privind risipa alimentară.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Proiect de reducere a risipei alimentare în Rădăuți, demarat de Asociația ”Rădăuțiul civic”.
 Vizualizări articol: 1277 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Proiect de reducere a risipei alimentare în Rădăuți, demarat de Asociația ”Rădăuțiul civic”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Chifteluțe de post din fulgi de ovăz Sunt pufoase, ușoare și au gust de carne de pui. Ideal este să fie prăjite chiar înainte de consum, ca să fie crocante la exterior. Calde sunt cele mai gustoase.Avem nevoie de:200 g fulgi de ovăz, 250g apă caldă, 2 cartofi, 4 cepe medii, o... Citeşte