Amintiri din Comunism

Emil Bobu s-a dus şi cu el s-a dus definitiv Suceava tinereţii mele din anii 1964-1970. Mai trăiesc câţiva bătrâni rechini activişti de sub conducerea lui Bobu, cu o bătrâneţe liniştită, cu pensii mari, poporul nostru educat de ei este recunoscător. Niciunul nu spune că a crezut sincer şi deplin în comunism. Nu-şi amintesc de vremurile glorioase când făceau parte din aristocraţia muncitorească, conducători absoluţi ai poporului muncitor. Fiii şi fiicele tuturor şopârlelor bolşevice au acum terenuri intravilane, 2-4 vile, 4-5 maşini, opere de artă, ceasuri de lux etc. Cei peste 4 milioane de lighioane umane care au în medie 700 de lei pensie cred cu mintea lor de oaie, vorba cuiva, în fostul comunism şi în noul capitalism, votându-l de dimineaţa, o dată la 4 ani, pe Ion Iliescu. Noi suntem români, spune cântecul ardelenilor, dar oare nu suntem urmaşii agatârşilor, care i-au găsit prin munţi pe câţiva dintre înaintaşii noştri, în mileniul negru. Despre morţi, numai de rău, ar trebui, evident, schimbată lozinca veche creştină. Pe plăcile uriaşe de marmură din cimitire ar trebui scris: aici se află hoitul unui bandit, unui hoţ, unui mincinos, unui criminal, unui violator, unui om de nimic etc. etc., evident după caz. Ţăranii nu scriau nimic pe crucea de brad care putrezea mai repede decât cei 7 ani legali de păstrare a mormântului. Bine că a crăpat beţivul dracului! comentau mama şi vecina Domnica Goian. Doamne, iartă-ne! se căiau ele apoi. Evident că pe crucile sau plăcile de marmură, piatră, beton etc. din cimitire se scrie doar numele şi anii vieţii. Milioane de tone de beton s-au turnat în cimitirele patriei. Şi când te gândeşti că Mozart şi Bălcescul nostru au fost aruncaţi în gropi comune. Să nu vorbeşti de funie în casa spânzuratului, spune un enunţ genial al ţăranului român analfabet.

Am pornit de la tovarăşul Bobu, scoborâtor din tribul carpilor, daci liberi, plecat într-un cimitir. Dacă se continuă cu fierul-beton din cimitire, în câteva sute de ani ele vor ocupa un milion de hectare de pământ arabil în România noastră, d-apoi în toată lumea creştină! Europa şi America vor fi imense cimitire peste o sută de mii de ani, dacă nu ne loveşte pietroiul care ne va nimeri într-o zi în imensitatea spaţiului, chiar dacă suntem un punct minuscul în Univers. Dacă mai trăia tovarăşul Ceauşescu şi Emil Bobu, gospodar cum era, îi raporta că se ocupă teren agricol cu cimitirele, plus fier-beton, marmură şi altele consumate, genialul strateg ar fi interzis totul şi ar fi înfiinţat vechile gropi comune din civilizaţia medievală europeană şi chiar modernă, după istorici. Să terminăm, tovarăşi, cu înmormântările activiştilor morţi din cauza beţiei, cu camioane şi atâtea coroane de flori, şi să nu-i mai plimbe prin faţa sediului partidului, dumnezeii mă-sii, că nu mai scăpăm de misticism! Ce fac tovarăşii de la propaganda ateist-ştiinţifică? spunea tovarăşul Panaitiu, secretarul cu propaganda.

Rotaţia cadrelor, o idee a secretarului general al PCR Nicolae Ceauşescu, a început prin 1975. Epoca neagră a Anei Pauker şi a lui Gheorghiu-Dej, până prin 1962, asigura o carieră aproape pe viaţă a marilor activişti, cu excepţia cazului epurării deviaţioniştilor de dreapta din 1952. Primii secretari ai regiunilor, raioanelor, secretarii de partid de toate felurile stăteau pe funcţii liniştiţi, chiar dacă făceau potlogării. Pentru critica vigilentă din şedinţe, ei foloseau antidotul: autocritica. Da, tovarăşi, am greşit faţă de partid, faţă de încrederea acordată de tovarăşii din conducerea partidului! Şi rămâneau pe funcţii. Unii, care acţionau în dispreţul moralei proletare, cum a făcut la Suceava secretarul de partid al regiunii Martologlu, care a procedat incalificabil, transformând biroul din sediul sfânt al regionalei de partid în loc de plăceri sexuale, erau, evident, trimişi la o muncă mai de jos. Dar, în general, activiştii potlogari şi imorali, la oraşe şi la sate, foloseau instituţiile de partid sau culturale pentru potlogăriile lor. Tinerele activiste UTM, apoi cele UTC, erau convocate la conducerile superioare pentru analiza activităţii, după care se consumau mari cantităţi de alcool şi se făceau potlogării. Asta a durat până în 1989 şi, probabil, chiar şi după. Tovarăşul Nicu Ceauşescu dădea tonul tineresc în această direcţie, care încălca grav codul eticii şi echităţii socialiste.