Isprava unul bărbat de 36 de ani, din comuna Pojorâta, băut şi fără permis, de a intra cu ATV-ul în mai multe porţi şi garduri de pe o stradă din Fundu Moldovei i-a adus numai probleme. El s-a ales cu un dosar penal şi a ajuns şi în spatele gratiilor pentru 24 de ore, fiind acum cercetat sub control judiciar.
Întreaga „aventură” a avut loc duminică seara, în jurul orei 21.00, când bărbatul se deplasa cu un ATV de culoare roşie, neînmatriculat, pe o stradă din Fundu Moldovei, spre DJ 175. La un moment dat el a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu poarta de acces a unui imobil. După ce a distrus-o şi-a continuat deplasarea pe aceeaşi stradă, intrând în coliziune cu gardul ce împrejmuia o altă casă. În momentul în care poliţiştii au ajuns la faţa locului, au simţit că bărbatul mirosea a alcool. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, pentru recoltarea de probe de sânge.
În urma interogării bazei de date a Poliţiei Române, s-a constatat faptul că cel care condusese ATV-ul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto. Verificările bazei de date privind vehiculele au stabilit faptul că vehiculul ATV marca Gemax nu figurează în baza de date ca fiind înmatriculat.În urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a susnumitului. El este cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi ,,punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. La expirarea perioadei de reţinere, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au luat măsura cercetării în continuare a bărbatului sub control judiciar.