Un incendiu izbucnit joi noapte a distrus în mare parte o cabană de la baza pârtiei Parc din municipiul Vatra Dornei. Cabana avea ca obiect de activitate cafe-bar și centru închiriere schiuri. Din păcate, focul a distrus tot interiorul, cu tot cu 500 de echipamente de schi, mobilier de bar și aparate electrocasnice.
Alarma s-a dat în jurul orei 22.30, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din localitate, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Ulterior, a mai fost chemată în sprijin o a patra mașină cu apă. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la construcția din lemn tip P+1+M, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Proprietarul primise un telefon de la un vecin care i-a relatat faptul că din interiorul cabanei iese fum de la peretele încăperii în care se află centrala termică. Inițial, proprietarul a intervenit cu stingătoarele existente la cabană, după ce a spart ușa de acces la încăpere.
Focul a fost lichidat de pompieri în jurul orei 3.40 din noapte. Cabana a rămas în picioare, dar pagubele sunt foarte mari la interior și probabil și la structura de rezistență.
Pompierii au transmis că suprafața arsă a pereților și a acoperișului este de circa 200 mp. Mare parte din pagubă o reprezintă bunurile din interiorul acesteia, cele 500 de echipamente de schi, mobilierul de bar și aparatele electrocasnice distruse de foc și de apă.
Pagubele au fost estimate de proprietar la 300.000 de lei.
Pompierii au stabilit că focul a izbucnit, cel mai probabil, prin efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.