Târgul de handmade, care a început de vineri, 29 noiembrie, și va ține până duminică, 1 decembrie 2019, la Iulius Mall Suceava, este locul perfect unde puteți veni să le cumpărați celor dragi cadouri pentru sărbători. Sâmbătă, la ora 16.00, sunteți invitați împreună cu cei mici la piesa de teatru „La mulți ani, Andrei!”. Trupa Zbribulici vine la Iulius Mall și va interpreta o scenetă specială pentru toți cei care își serbează ziua. Personajele, Andrei și Andreea, își caută frații de nume, ce vor urca pe scenă alături de ei și vor învăța un dans al sărbătoriților. Surprizele nu se termină aici, pentru că toți copiii vor cânta, vor dansa și se vor juca. Tot sâmbătă, cei mici pot să își pună la încercare imaginația și să participe la atelierele de creație „Țărănelul și Țărăncuța pe linguri de lemn”, care se vor desfășura de la orele 14.00 și 15.00. Sportul minții este un joc de strategie, care îți pune la încercare creativitatea și gândirea pe termen lung. „Ia-ți copilul și înscrieți-vă împreună la Campionatul de șah pentru juniori și seniori, organizat de clubul Ariadna Suceava. Acesta va fi duminică, la ora 09.00, la parterul Iulius Mall, zona Kids. Competiția va fi una în sistem open, elvețian, cu șapte runde. În luna cadourilor trebuie să fim mai buni, mai atenți și mai darnici cu cei din jur. De aceea, Barbershop Hairstudio by Dizzy va fi în Iulius Mall duminică și va oferi styling-uri în tendințe întreaga zi, iar banii adunați din donațiile primite de la cei cu inimă bună vor fi dăruiți unor cazuri sociale”, au declarat organizatorii.