Familia, prietenii şi un număr restrâns de colegi de partid l-au condus, ieri, la locul de veşnică odihnă pe cel care a fost Bogdan Bicsi. Au fost prezenţi liderii liberali Gheorghe Flutur, Ioan Balan, Ion Lungu, Lucian Harşovschi, directorul de la Bioenergy, Vasile Ilie, directorul Thermonet, Mugur Corlăţan, consilierii locali liberali Angela Zarojanu, Adrian Arămescu, Daniel Prorociuc, directorul Teatrului Municipal „Matei Vişniec”, Carmen Veronica Steiciuc, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, Ion Mareş, secretarul municipiului Suceava, Ioan Ciutac, consilierul judeţean PNL Ioan Bădeliţă şi alţi câţiva liberali. Deşi Bogdan Bicsi era consilier local PNL de trei ani şi a fost şi viceprimar al Sucevei, alţi actuali sau foşti colegi din Consiliul Local Suceava nu au ajuns la înmormântare.
A fost prezent, în schimb, un câine, căţeluşa Mariana, care l-a cunoscut pe Bogdan. În timpul slujbei religioase, câinele a stat cuminte la câţiva paşi de Biserica Sfântul Nicolae, în care a fost depus corpul neînsufleţit al celui care a plecat dintre noi la numai 53 de ani. Când sicriul a fost scos din biserică şi aşezat în maşina funerară, câinele a alergat lângă aceasta, a însoţit-o câţiva paşi, apoi s-a oprit petrecând cortegiul funerar cu o privire tristă.
Bogdan Bicsi a murit marţi după-amiază, la Spitalul de Urgenţă Suceava, după trei stopuri cardiace succesive. A ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe în comă şi la scurt timp a făcut un prim infarct. A fost resuscitat şi dus de urgenţă în sala de operaţii, unde i s-a montat stent. Pe masa de operaţie a făcut al doilea infarct şi a intrat în terapie intensivă. La foarte scurt timp a urmat al treilea infarct şi, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat.
Bogdan Bicsi s-a născut pe 16 februarie 1966, la Vatra Dornei. A absolvit Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, secţia matematică – fizică, apoi Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi. A fost profesor de fizică la şcoala din Adâncata, apoi la Şcoala Generală Nr. 1 din Suceava. Bogdan Bicsi a intrat în politică imediat după Revoluţia din 1989, fiind membru al PNŢ-CD. În anul 1990, la vârsta de 25 de ani, a devenit preşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava a PNŢ-CD. Un an mai târziu a fost ales viceprimar al municipiului Suceava, la vremea respectivă fiind cel mai tânăr viceprimar din ţară al unei localităţi urbane. În anul 1995 s-a înscris în Partidul Naţional Democrat Creştin, partid pe care l-a reprezentat în Consiliul Local Suceava în perioada 1996 – 2000. A mai fost membru al PDL şi ulterior PNL, după fuziunea celor două partide.
A fost mereu implicat în politică, a trăit intens şi bătăile inimii i s-au terminat mult prea devreme.