O fetiţă de 11 ani şi o adolescentă de 19 au fost, în cursul zilei de luni, victimele unor accidente rutiere, după ce au circulat neregulamentar pe marginea drumului sau au traversat drumul prin loc nepermis.
Poliţia Oraşului Gura Humorului a fost sesizată despre faptul că pe DJ 177C, din comuna Valea Moldovei, a avut loc, luni dimineaţă, un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane, iar autorul accidentului a plecat de la faţa locului. În urma cercetărilor întreprinse de poliţişti, autoturismul implicat în accident şi care prezenta avarii a fost identificat în comuna Valea Moldovei, conducătorul maşinii fiind o tânără de 20 de ani din comuna Capu Câmpului. Ea a declarat faptul că nu a oprit la faţa locului, întrucât se asigurase că fetiţa nu a suferit leziuni. Măsurătorile făcute la locul accidentului au stabilit că din cauza nepăstrării unei distanţe laterale suficiente, în momentul trecerii pe lângă fetiţa de 11 ani care se deplasa neregulamentar pe marginea din dreapta a părţii carosabile, în aceeaşi direcţie de mers cu vehiculul, tânăra de 20 de ani a acroşat-o uşor cu oglinda retrovizoare a autoturismului. După producerea accidentului, minora s-a deplasat la domiciliu, de unde a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, fără a rămâne internată. Tânăra de la volan a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii au stabilit faptul că vinovaţi de producerea accidentului rutier sunt atât conducătoarea auto, care nu a condus preventiv şi nu a păstrat o distanţă laterală suficientă în momentul trecerii pe lângă pieton, cât şi minora care se deplasa neregulamentar pe marginea părţii carosabile. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunilor de„vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”.
În cursul după-amiezii care a urmat, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A în comuna Dorneşti, un bărbat de 43 de ani din comuna Calafindeşti a accidentat o tânără de 19 ani din localitate, angajată în traversarea neregulamentară a drumului, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. În urma impactului suferit, victima a fost transportată cu ambulanţa la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cele două persoane implicate în accident au fost testate de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care la spital conducătorului auto i s-au recoltat şi probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările pentru stabilirea vinovăţiei se fac în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.