Impact violent între un autoturism şi un stâlp de iluminat din beton. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Fundu Moldovei, în jurul orei 5.00. Un autoturism marca Jeep, cu volan pe partea dreaptă, care circula dinspre Breaza spre Pojorâta, nu a mai putut fi ţinut sub control de şofer şi a lovit cu putere un stâlp de beton, pe care l-a rupt efectiv. Şoferul, un anume Gabriel Timu, de 18 ani, din Fundu Moldovei, a rămas prins între fiarele contorsionate ale maşinii şi a putut fi scos abia după intervenţia echipajelor de descarcerare.
Din cauza leziunilor grave pe care le avea, şoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest pentru a-i fi stabilită alcoolemia, dar după verificarea în baza de date s-a constatat că nu posedă permis de conducere de nici un fel. Răni au suferit şi ceilalţi doi amici din maşina condusă de Gabriel Timu, unul de 18 ani şi celălalt de 17 ani, ambii din Pojorâta.
Toate cele trei persoane au fost transportate la Centrul de Primire Urgenţe (CPU) Câmpulung Moldovenesc. La faţa locului au intervenit modulul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Suceava.
Din primele date ale anchetei reiese că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că şoferul fără experienţă şi fără permis circula cu viteză foarte mare. De asemenea, poliţiştii nu exclud ca acesta să fi consumat şi băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum cu maşina. Ancheta aflată în derulare va stabili cu precizie aceste amănunte, iar între timp medicii fac toate eforturile pentru a le acorda celor trei tineri cel mai adecvat tratament.