ELSA (Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept) Suceava, prin intermediul departamentului Activităţi Academice, a organizat la începutul acestei săptămâni, în Aula din corpul A al Universităţii ”Ştefan cel Mare” (USV), evenimentul „Lawyers at Work (L@W)”. În cadrul acestuia, studenţii au avut ocazia să înveţe despre tot ce înseamnă profesia de procuror şi profesia de avocat de la un profesionist al dreptului, Dragoş Bujorean.
Acesta le-a prezentat studenţilor aspecte ale vieţii de jurist din perspectiva sa şi, de asemenea, problemele cu care acesta s-a confruntat în practică pe tot parcursul carierei sale de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Pe final, studenţii au participat la o sesiune de ”Q&A” prin intermediul căreia s-au oferit răspunsuri la toate întrebările care îi preocupă pe viitorii jurişti.
Evenimentul s-a bucurat de participarea a circa 170 de persoane, printre care studenţi de la Drept, Administraţie publică, Poliţie locală, cât şi elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava. De asemenea, a fost prezentă şi conducerea Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, reprezentată de Camelia Ignătescu.
“Astfel de evenimente oferă studenţilor din domeniul juridic posibilitatea unică de a intra în contact cu profesionişti ai dreptului şi de a afla de la aceştia cum se transpun în practică noţiunile teoretice din sfera dreptului. Motivul pentru care am apelat la domnul avocat Dragoş Bujorean a fost mărturisirea dumnealui care mi-a oferit un moment de introspecţie referitor la importanţa pe care dreptul îl are în viaţa fiecăruia dintre noi: <Am crezut întotdeauna în actul de justiţie şi voi continua să cred din noua mea postură. Sunt un om liber şi vreau să rămân un om liber>”, a afirmat vicepreşedinta departamentului Activităţi academice, Georgiana Ştirbu.
Această acţiune face parte din suita evenimentelor pe care Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept le organizează, având scopul de a le contura studenţilor cele mai importante informaţii fără de care nu vor putea atinge culmile adevăratului succes.
În organizarea acestui eveniment a fost implicat departamentul Activităţi Academice, având susţinerea Biroului Local ELSA Suceava.