Un tânăr în vârstă de 27 de ani a ajuns după gratii după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de 1,9mg/l în sânge. Acesta nu deţine nici permis de conducere.
Evenimentul s-a petrecut vinerea trecută, când tânărul a fost oprit în timp ce conducea un autoturism Opel, pe DJ 208A, în localitatea Ipotești. Polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nici o categorie auto și mirosea a alcool, astfel încât au vrut să-l testeze cu aparatul etilotest din dotare. Acesta a refuzat testarea, după care a fost transportat de polițiști la spital, unde i-au fost recoltate două probe de sânge pentru a-i putea fi stabilită alcoolemia. Cercetările au fost continuate de către polițiști și un procuror de caz, iar în cursul zilei de miercuri, au fost primite rezultatele probelor recoltate, respectiv 1,90 mg/l în cazul primei probe și 1,80 în cazul celei de a doua, probe recoltate la interval de o oră una față de cealaltă. Procurorul de caz a dispus în cursul serii de miercuri reținerea suspectului pentru 24 de ore, el fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava. Bărbatul este acuzat de comiterea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând ca la expirarea reținerii să fie dispusă luarea unor măsuri restrictive împotriva sa.