Asociaţia ,,Licuricii fericiţi" din Câmpulung Moldovenesc a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru Ana Hopp (Anuţa), în vârstă de 14 ani, care în urma unui accident, petrecut pe 10 mai 2019, soldat cu un traumatism cranio-cerebral (TCC) grav, a ajuns în stare vegetativă şi a fost diagnosticată cu tetraplegie spastică asimetrică.
Ana a fost un copil vesel, cu multe visuri, până în ziua de 10 mai 2019, ziua neagră a copilăriei ei. Un accident cumplit a transformat-o într-o fetiţă fără putere, care trebuie să lupte pentru viaţa ei, pentru copilărie.
Cei care îi cunosc dureroasa poveste ştiu că, în urma accidentului, a suferit numeroase intervenţii chirurgicale, a trecut prin sute de investigaţii complicate, analize, terapii pentru a rămâne în viaţă. Cei care cunosc această poveste ştiu cât de mult suferă familia Anei şi că, singură, familia nu mai are putere de a susţine financiar această luptă.
Puteţi face donaţii pentru Ana
Ana este hrănită cu sondă şi are nevoie de terapii extrem de costisitoare, tratamente şi intervenţii chirurgicale complicate, pentru a spera într-o revenire, atât cât se poate. O singură zi de terapie depăşeşte suma de 900 de lei, iar o singură zi fără terapie ar însemna un regres cumplit pentru Ana şi pentru şansa la o nouă viaţă.
De 8 luni, viaţa familiei Anei înseamnă clinici, spitale, lacrimi, speranţă, rugăciuni, bucurie la cel mai mic semn că fiica lor este pe drumul cel bun.
Ana îşi vrea copilăria înapoi, vrea să poată spune din nou mama, vreau să îi poată îmbrăţişa pe cei dragi, vrea să îşi amintească faptul că iubea şcoala şi ar fi trebuit să se pregătească, anul acesta, de admitere la liceu.
Ana Hopp – Anuţa are nevoie de ajutor, pentru a nu renunţa la lupta pentru viaţa ei, pentru copilăria ei. Orice ajutor, cât de mic, este un pas uriaş pentru Ana. Terapiile, intervenţiile, investigaţiile, tratamentele şi deplasările de la o clinică la alta, în toată ţara, înseamnă câteva zeci de mii de lei într-o lună. Atâta timp cât starea nu se ameliorează, Ana nu poate spera la investigaţii şi tratamente în afara ţării. Puteţi dona într-unul din conturile:
Cont lei: RO46BTRLRONCRT0379547801
Cont euro: RO93BTRLEURCRT0379547801
PayPal: licuricii.fericiti@gmail.com
Asociaţia ,,Licuricii fericiţi" - cu menţiunea ANA Câmpulung Moldovenesc sau direct într-unul din conturile deschise pe numele mamei Anei - Slanoschi Coutinho Anca
RO74BTRLEURCRT0510829301
RO27BTRLRONCRT0510829301
Asociaţia ,,Licuricii fericiţi" din Câmpulung Moldovenesc vă mulţumeşte, împreună cu familia Anei, pentru că sunteţi solidari, pentru că încercaţi să o ajutaţi pe Ana cu un gând bun, cu o rugăciune, cu o donaţie.