Sub genericul „Copiii străzii - capcane nevăzute!”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Sf. Andrei” din Gura Humorului s-a desfășurat miercuri, 13 noiembrie, prima activitate din acest an școlar din cadrul proiectului educațional „Adolescență fără violență!”. Proiectul se află la a II-a ediție și este realizat în cadrul parteneriatului încheiat de școală cu Direcția Generală de Asistență Socială din Primăria Gura Humorului.
Activitatea a avut drept scop prevenirea abandonului școlar în rândul elevilor de la școala profesională prin informarea acestora cu privire la pericolele la care se expun atunci când absentează de la ore pentru a sta pe străzi sau pentru a presta diverse munci.
Elevii au urmărit o prezentare PowerPoint cu informații referitoare la fenomenul copiilor străzii, au fost solicitați să identifice cauzele care contribuie la creșterea numărului de copii ai străzii, să dea exemple pe care le cunosc ei din viața reală sau din presa scrisă și televiziune și să identifice pericolele care îi pândesc pe acești copii: abuzul fizic, abuzul sexual, exploatarea prin muncă și obligarea la cerșetorie, afectarea stării de sănătate prin contactarea unor boli cum ar fi hepatita, tuberculoza.
Invitați, dezbateri
Din partea Direcției Generale de Asistență Socială Gura Humorului a fost prezent directorul jurist Daniel Constantin Latkolic, care le-a prezentat elevilor într-un mod interactiv aspecte legate de fenomenul abandonului școlar. Daniel Constantin Latkolic le-a explicat elevilor că în rândul copiilor străzii sunt incluși nu numai copiii, adolescenții și tinerii care locuiesc efectiv în stradă, ci și cei care petrec foarte mult timp în stradă cu prietenii și lipsesc de la ore, iar seara se întorc în propriile familii sau în centre. Accentul a fost pus pe faptul că nu numai sărăcia contribuie la amploarea fenomenului, ci și anturajul, care, pe moment, poate fi foarte atractiv și generator de mici satisfacții, dar care, pe termen lung, determină ruperea completă a copilului sau adolescentului de familie și de mediul educațional, putând avea urmări deosebit de grave pentru viitorul acestuia.
Consilierul superior Daniela Venera Rusu a prezentat în cadrul activității o statistică referitoare la copiii străzii, cu accent pe soluțiile legale ce pot fi aplicate pentru reducerea fenomenului și salvarea unui număr cât mai mare de copii de la o viață trăită în condiții mizere. La finalul activității, elevii au realizat un portret virtual al copilului străzii, cu evidențierea profilului emoțional al acestuia. Activitatea a fost organizată de profesor Dumitrița Doinița Dabija, profesor Raluca Elena Cojoleancă, profesor Maria Simeria, profesor Mariana Chichifoi și profesor Militina Cleopatra Culidiuc, din partea Centrului Școlar de Educație Incluzivă ”Sf. Andrei”.