Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 18 nov 2019 - Anul XXIV, nr. 270 (7271)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Mandat judecători

Individul implicat în dubla tragedie de la Câmpulung, arestat pentru conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Tânărul care s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere şi a fost implicat în accidentul cu doi morţi şi doi răniţi grav de la mijlocul săptămânii trecute de la Câmpulung Moldovenesc a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis, vinerea trecută, propunerea procurorului de caz şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Marinel Andrei Pelinar, în vârstă de 31 de ani, din Vatra Moldoviţei.

Inculpatul a fost arestat, cel puţin în această fază a anchetei, pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului, infracţiuni concurente, fără a fi pus încă oficial sub acuzare şi pentru ucidere din culpă. Se pare că această decizie a anchetatorilor vine de la faptul că există încă unele dubii cu privire la modul în care s-a produs accidentul. 

Marius Andrei Pelinar, în vârstă de 31 de ani, se poate considera născut a doua oară după ce a scăpat nevătămat din teribilul accident. Din cei cinci tineri implicaţi în acest accident extrem de violent, doi au murit, doi sunt răniţi grav, în timp ce el a fugit pe propriile picioare de la locul accidentului, fiind găsit după ore bune.

Tragedia s-a petrecut în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, în jurul orei 23.15, pe DN 17, la ieşire din Câmpulung Moldovenesc spre Prisaca Dornei, pe o porţiunea în linie dreaptă unde acum câţiva ani a mai avut loc un accident cu patru morţi, în urma impactului dintre două microbuze.

Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri rezultă că şoferul BMW-ului a intrat probabil în depăşire, pe sectorul de drum unde această manevră este interzisă, pătrunzând pe sens opus, unde a intrat cu o violenţă extremă într-un VW Passat condus regulamentar, dinspre Câmpulung, în care se aflau trei tineri din Ostra. În urma impactului, VW-ul a fost proiectat în afara drumului, pe sensul opus. Probabil, tânărul de la volanul VW-ului a vrut să evite coliziunea prin stânga, trăgând de volan spre contrasens, astfel explicându-se cum a ajuns maşina în decor în locul în care a fost găsită.

 

Un tânăr de 24 de ani şi unul de 17 ani şi-au pierdut viaţa

În urma accidentului au murit George Huţuleac, în vârstă de 24 de ani, din comuna Frumosu, pasager în BMW, cel care a fost în dreapta şoferului care a fugit, şi minorul Gabriel Claudiu Rusu, în vârstă de 17 ani, din comuna Ostra, pasager în VW-ul Passat. Ceilalţi doi tineri din Passat, şoferul, Alexandru Gabriel Rusu, de 20 de ani, din Ostra (văr cu cel decedat), şi un băiat de 14 ani, tot din Ostra, pasager, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, cu multiple leziuni.

Singurul care lipsea de la faţa locului era şoferul BMW-ului. El a fost găsit a doua zi dimineaţă, la domiciliul surorii sale. Tânărul nu avea nici o leziune vizibilă iar investigaţiile ulterioare au confirmat că nu are nici leziuni interne sau cerebrale.

Acul vitezometrului maşinii BMW s-a blocat la peste 110 kilometri la oră.

Viteza mare cu care se deplasa reiese şi din faptul că cele două maşini care au intrat în coliziune au suferit avarii în proporţie de aproximativ 80%.

Tânărul de la volanul BMW-ului nu a deţinut niciodată permis de conducere eliberat de autorităţile române.

Andrei Pelinar are posibilitatea de a face contestaţie împotriva măsurii arestării preventive şi se bucură de prezumţia de nevinovăţie.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Individul implicat în dubla tragedie de la Câmpulung, arestat pentru conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.
 Vizualizări articol: 2714 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Individul implicat în dubla tragedie de la Câmpulung, arestat pentru conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei