Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, a apreciat, vineri, că Gala Tinerilor Liberali din Suceava a dovedit puterea organizaţiei TNL Suceava, dar în acelaşi timp a evidenţiat şi capacitatea organizaţiei judeţene sucevene de a se întări cu tineri de valoare şi cu iniţiativă, unii urmând să intre în bătălia electorală pentru alegerile locale de anul viitor.
Liderul liberal sucevean a spus că în cadrul Galei Tinerilor Liberali din Suceava, în prezenţa a peste 300 de tineri, au fost premiaţi cei mai meritorii şi implicaţi tineri liberali.
Ioan Balan a subliniat că prin prezenţa sa în cadrul galei, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, el însuşi un tânăr de succes în politică, a reprezentat un exemplu de urmat pentru tinerii liberali suceveni.
Mai mult, a spus Ioan Balan, preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost sufletul acestui eveniment şi a împărtăşit tinerilor din experienţa sa politică, dar şi cum a trăit multe din evenimentele politice la care a luat parte.
Vicepreşedintele regional al PNL a apreciat ca remarcabilă prezenţa tânărului Ionel Vasiliul de la Fălticeni, care a încântat sala cu discursul său şi care va fi candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Fălticeni.
Ioan Balan şi-a exprimat încrederea că acest antreprenor „de ispravă” va fi viitorul primar al municipiului Fălticeni.
Totodată, deputatul liberal sucevean a spus că PNL va obţine funcţia de primar în 2020 la Rădăuţi cu Bogdan Loghin, care a dovedit în ultimii ani că are iniţiative de lăudat în administraţie şi că este un tânăr ce are din ce în ce mai mulţi susţinători în Rădăuţi.
„Oamenii aceştia sunt tineri, entuziaşti, cu iniţiativă, şi vor aborda cu curaj administrarea celor două municipii importante ale judeţului Suceava. Deja am văzut că au echipe de tineri bine structurate în municipiile lor şi vor beneficia de tot sprijinul organizaţiei judeţene, având şi mână liberă să se organizeze pe plan local pentru a obţine rezultatele scontate”, a declarat Ioan Balan.
Liderul liberal a mai spus că prin implicarea acestor doi tineri în administrarea municipiilor Fălticeni şi Rădăuţi vor avea de câştigat cetăţenii din cele două oraşe care vor beneficia de un suflu nou, de dezvoltare şi vor vedea că modelul de administrare locală liberală este cel care răspunde nevoilor imediate ale oamenilor.
„Prin susţinerea celor doi tineri pentru primăriile Fălticeni şi Rădăuţi, organizaţia judeţeană PNL Suceava doreşte să transmită un mesaj direct populaţiei că modelul închistat, prăfuit şi fără viziune al socialiştilor nu poate genera dezvoltare şi bunăstare”, a conchis Ioan Balan.