Doi bătrâni, o femeie de 83 de ani şi un bărbat de 86 de ani, au fost victimele unui accident petrecut în timp ce traversau strada regulamentar, pe o trecere de pietoni.
Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 11.30, Poliţia Municipiului Vatra Dornei fiind sesizată despre faptul că doi pietoni au fost acroşaţi de o maşină pe strada Mihai Eminescu din localitate.
Din cercetări s-a stabilit că în timp ce se afla la volanul unui autoturism VW, o tânără de 18 ani, din Poiana Stampei, care se deplasa pe strada Mihai Eminescu din direcţia Suceava către Bistriţa, ajunsă la trecerea de pietoni din intersecţia cu strada Vasile Liţu, nu a frânat la timp şi i-a accidentat pe cei doi bătrâni, ambii din localitate, care se angajaseră în traversarea drumului pe marcajul trecerii de pietoni. În urma impactului, cei doi pietoni au fost răniţi uşor, fiind transportaţi de către echipajele ambulanţelor la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Vatra Dornei. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar i s-au recoltat şi probe de sânge la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii fac în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.