Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 15 nov 2019 - Anul XXIV, nr. 268 (7269)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sprijin

Tratamentul şi testele pentru glicemie sunt gratuite pentru bolnavii de diabet, indiferent dacă au plătit sau nu vreodată asigurări medicale

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Bolnavii de diabet zaharat care nu sunt asiguraţi medical pot dobândi această calitate fără plata unei contribuţii la asigurările de sănătate, pe baza unei adeverinţe emise de medicul curant care atestă diagnosticul, a precizat, printr-un comunicat de presă, preşedintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, dr. Claudiu Cobuz.

Acesta a declarat că în judeţul Suceava se înregistrează un număr de 870 de persoane care au dobândit calitatea de asigurat în aceste condiţii, ca beneficiari ai programului naţional de diabet, ceea ce reprezintă 65% din totalul beneficiarilor de programe naţionale de sănătate, în număr de 1.349 de persoane.

„Casa de Asigurări de Sănătate derulează pentru pacienţii judeţului Suceava programul naţional de diabet zaharat, având ca principale obiective asigurarea tratamentului specific – insulină şi antidiabetice orale, a testelor de automonitorizare prin farmaciile cu circuit deschis cu care avem încheiat contract, a accesului la pompe de insulină şi materiale consumabile pentru acestea şi a evaluării periodice a pacienţilor prin dozarea hemoglobinei glicozilate. Pentru derularea acestui program, CAS Suceava are contract cu opt furnizori de servicii medicale, cuprinzând 13 medici specialişti diabetologi, şi 126 de contracte încheiate cu farmaciile din judeţ pentru eliberarea medicamentelor şi materialelor sanitare”, a subliniat dr. Claudiu Cobuz.

Potrivit medicului, bugetul total alocat derulării programului naţional de diabet zaharat, în anul 2019, este în valoare de 30,8 milioane lei. Pentru medicamente, suma pentru acest an este de 26,74 milioane de lei, pentru un număr de 20.645 de pacienţi beneficiari ai acestui program.

La aceasta se adaugă sumele alocate testelor de automonitorizare, în valoare de 256.000 de lei pentru un număr de 138 copii şi 3,72 milioane de lei pentru un număr de 7.869 de adulţi.

Dr. Cobuz a explicat că prescrierea testelor de automonitorizare a bolnavilor cu diabet zaharat trataţi cu insulină se face împreună cu prescrierea tratamentului, pe acelaşi formular de prescripţie medicală, pe o perioadă de maximum 3 luni. Numărul de teste de automonitorizare este de până la 400 teste/3 luni/ copil cu diabet zaharat tip 1, până la 200 teste/3 luni pentru adultul cu diabet zaharat tip 1 automonitorizat şi până la 100 teste/3 luni pentru bolnavul cu diabet zaharat de tip 1 automonitorizat cu sistem de monitorizare continuă a glicemiei sau cu pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă, precum şi pentru adultul cu diabet zaharat tip 2 şi alte tipuri de diabet zaharat insulinotratat. Decizia privind prescrierea unui număr mai mic de teste sau de a întrerupe acordarea testelor aparţine medicului prescriptor.

 

Pacienţii dependenţi de insulină beneficiază de sisteme de monitorizare continuă a glicemiei, sisteme de pompe de insulină şi de sisteme implantabile de monitorizare continuă

Pentru evaluarea periodică a pacienţilor prin dozarea hemoglobinei glicozilate CAS Suceava are încheiate contracte în valoare de 15.540 lei cu trei laboratoare de analize medicale. În conformitate cu legislaţia în vigoare, bolnavii cu diabet zaharat au dreptul la evaluare prin dozarea hemoglobinei glicozilate, pe baza recomandării făcute de medicul specialist diabetolog, de medicul cu competenţă/atestat în diabet sau de medicul desemnat (medicul de familie), în mod gratuit, dar nu mai mult de două dozări/bolnav/an.

Preşedintele director-general al CAS Suceava a mai declarat că, începând cu luna septembrie 2018, prin Ordinul nr. 1328/2018, pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat insulinodependent beneficiază de sisteme de monitorizare continuă a glicemiei, sisteme de pompe de insulină cu sistem de monitorizare continuă a glicemiei şi sisteme implantabile de monitorizare continuă, cu respectarea criteriilor de eligibilitate. Depunerea dosarelor întocmite de medicul curant diabetolog sau cu competenţă/atestat în diabet se face la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, care transmite dosarul spre CAS din raza administrativ-teritorială a centrului metodologic, respectiv la CAS Iaşi. Comisia de evaluare a centrului metodologic verifică şi analizează respectarea criteriilor şi emite deciziile de aprobare.

În judeţul Suceava beneficiază de sisteme de monitorizare continuă a glicemiei 48 de pacienţi, la care se adaugă un număr de 10 pacienţi cu pompe de insulină şi un pacient cu pompă de insulină augumentată cu sistem de monitorizare glicemică continuă.

CAS Suceava decontează materialele sanitare consumabile pentru sistemele menţionate anterior, care se eliberează prin farmacia cu circuit închis a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, suma alocată pentru acest an fiind de 65.680 de lei.

„România este printre puţinele ţări europene care asigură tratamentul gratuit al pacienţilor cu diabet, prin programul naţional de diabet zaharat derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, inclusiv medicaţie de ultimă generaţie şi tehnologii moderne. În plus, desfiinţarea comisiilor de specialitate care aprobau la nivel naţional dosarele de tratament pentru moleculele inovative a condus la creşterea accesului pacienţilor la aceste medicamente într-un timp mai scurt, medicul curant diabetolog fiind cel care prescrie direct tratamentul”, a mai spus dr. Cobuz.   

Menţionăm că ieri a fost ,,Ziua Mondiala a Diabetului”, prilej pentru specialişti de a atrage atenţia asupra uneia dintre cele mai mari probleme de sănătate cu care se confruntă omenirea în secolul XXI, o boală a întregului organism şi care poate duce la complicaţii precum infarct, atac vascular cerebral, orbire, blocaj renal sau amputaţii ale membrelor inferioare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tratamentul şi testele pentru glicemie sunt gratuite pentru bolnavii de diabet, indiferent dacă au plătit sau nu vreodată asigurări medicale.
 Vizualizări articol: 2909 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tratamentul şi testele pentru glicemie sunt gratuite pentru bolnavii de diabet, indiferent dacă au plătit sau nu vreodată asigurări medicale0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Verze murate cu gutui Este una dintre acele conserve care se dovedesc nu doar gustoase, ci și atât de sănătoase încât devin adevărate leacuri naturale pe timp de iarnă. Varza tocată astfel murată, cu adaos de gutui, este mai puțin acidă și parcă alunecă... Citeşte