Directoarea Cristina Nechifor şi adjunctul Laurenţiu Tomescu vor asigura conducerea Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni doar până la finele acestui an, cei doi anunţându-şi demisia din funcţiile de management ale instituţiei.
Cei doi au transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava intenţia de a renunţa la posturile de director, respectiv director adjunct, invocând motive personale.
Inspectorul şcolar general Gabriela Mihai a menţionat că cei doi manageri au avut o colaborare bună şi, de-a lungul timpului, au avut parte de sprijinul administraţiei locale, iar decizia lor are la bază motive de ordin personal.
”Am discutat cu cei doi, le-am înţeles argumentele, însă le-am propus să-şi ia un timp de gândire în ceea ce priveşte această decizie. Cristina Nechifor şi Laurenţiu Tomescu vor rămâne în funcţii până la începutul anului viitor, însă este posibil să mai cântărească acest lucru. Ei au făcut o echipă bună la conducerea colegiului fălticenean, sunt de mult timp în aceste funcţii, însă decizia le aparţine”, a menţionat Mihai.
Tomescu este adjunct al instituţiei din anul 2012, iar Cristina Nechifor se află la al doilea mandat, în trecut, aceasta făcând parte şi din echipa IŞJ Suceava, cainspector de specialitate pentru ştiinţe socio-umane.