Senatorul PNL de Suceava Constantin Daniel Cadariu a declarat după ce a ieşit de la urne că a votat pentru un preşedinte care ştie să vorbească corect româneşte şi care poate să garanteze parcursul european pe care România îl merită. Constantin Daniel Cadariu a spus că în ultima perioadă, dar mai ales în ultimii trei ani, românii au putut să constate că România a ajuns într-o situaţie foarte gravă. „Am constatat de asemenea că foarte multe domenii din România au avut de suferit, fie că discutăm de justiţie, sănătate, învăţământ, de economie sau de mediul de afaceri. Or această stare de fapt a dus la un moment dat la o relaţie extrem de tensionată a României cu partenerii externi, în special cu Uniunea Europeană. Chiar s-a ajuns până acolo încât am riscat la un moment dat anularea fondurilor europene şi, de ce nu, chiar excluderea din Uniunea Europeană”, a arătat senatorul PNL de Suceava. Daniel Cadariu a subliniat că astăzi a votat pentru un preşedinte care să garanteze că aceste lucruri nu se vor repeta. „Am votat astăzi pentru un preşedinte care are experienţă. Până la urmă pentru un preşedinte care ştie să vorbească corect româneşte, limbi străine la perfecţie, un preşedinte cu experienţă şi care să ne garanteze un parcurs european pe care România îl merită”, a declarat Daniel Cadariu.