Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, primarul Ion Lungu, a votat ieri alături de soția sa, cei doi prezentându-se la urne însoțiți de nepotul lor. Ion Lungu a intrat în cabina de vot împreună cu nepotul său, după care cei doi au introdus în urnă buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale. Primarul Sucevei a spus că a votat „cu gândul la copiii și nepoții noștri”, pentru ca aceștia să trăiască într-o Românie demnă, membră a Uniunii Europene, respectată în Europa și în lume. „Am votat pentru o Românie prosperă și frumoasă în care fiecare român să se simtă bine la el acasă. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus Ion Lungu.
Primarul Sucevei a fost însoțit de un număr mare de liberali suceveni, printre care deputatul PNL Ioan Balan și viceprimarul Lucian Harșovschi.