Un bărbat de 54 de ani din comuna Marginea a ajuns sâmbătă în spatele gratiilor, pentru 24 de ore, după ce a încălcat un ordin de protecție emis pe numele său la mijlocul săptămânii trecute.
Sesizarea a fost făcută sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.30, de către o femeie de 52 de ani din Marginea, care îi anunța pe polițiștii Secției de Poliție Rurală Marginea, printr-un apel la 112, despre faptul că soțul ei a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa, prin care a fost obligat să nu intre în contact cu ea și să păstreze o distanță de 100 de metri față de ea și de domiciliul acesteia, situat în comuna Marginea. La două zile de la emiterea ordinului, respectiv joi, 7 noiembrie, bărbatul a venit acasă sub influența băuturilor alcoolice și a provocat scandal. Echipajul ajuns la fața locului a constatat cele sesizate și a întocmit un dosar de cercetare penală pe numele bărbatului, pentru săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”, bărbatul fiind în același timp cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de ,,încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu”. În urma administrării probelor adunate de polițiști de la fața locului, prin ordonanță s-a dispus reținerea suspectului de 54 de ani pentru o perioadă de 24 de ore în arest, urmând ca anchetatorii să ia în continuare o măsură restrictivă la expirarea orelor de reținere.