Autorul tâlhăriei comise joi după-amiază în centrul municipiului Suceava a ajuns după gratii. Magistratul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Suceava a admis cererea formulată de procurori şi a dispus arestarea pentru o perioadă de 30 de zile a lui Alexandru-Nicolae Cuciureanu, în vârstă de 19 ani, din Solca. Măsura nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa superioară.
Fapta s-a petrecut în jurul orei 15.40, iar autorul a fost prins în timp record de oamenii aflaţi în zonă, printre aceştia fiind şi consilierul local sucevean Mihai Flutur.
O femeie în vârstă de 54 de ani s-a deplasat în la CEC Bank pentru a scoate o anumită sumă de bani de la bancomat. Tânărul, care cel mai probabil şi-a urmărit victima, a tăiat poşeta femeii şi a încercat să fugă, numai că nu a ajuns prea departe, fiind reţinut de trecătorii aflaţi în zonă, care au reacţionat rapid la strigătele victimei.
Autorul a fost identificat în persoana lui Alexandru-Nicolae Cuciureanu, în vârstă de 19 ani, din Solca. Este un tânăr care a crescut în Centrul de Plasament Solca, fiind abandonat de mic de părinţi. Tânărul era eliberat de aproximativ trei luni din penitenciar. Din păcate, deşi tânăr, acesta are deja un cazier important în spate. El a stat după gratii în jur de trei ani şi jumătate, pentru furturi de maşini, dar şi pentru un viol. Tânărul a fost condamnat pentru că, atunci când era minor, împreună cu un alt minor, a dus o fată de 15 ani în locuinţa unui bărbat în vârstă de 83 de ani, din Solca. Acolo, toţi au consumat alcool, ulterior fata fiind violată de bătrân, dar şi de cei doi tineri care au dus-o în locuinţă. Fapta a fost intens mediatizată la vremea comiterii, în mai 2016, prin prisma modului de producere şi a faptului că bătrânul de 83 de ani a fost primar la Solca.