La Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni a fost inaugurat vineri, 8 noiembrie, un nou teren de sport cu gazon artificial, realizat cu fonduri din bugetul local. Momentul festiv a avut loc în prezenţa unui public numeros, elevii celor trei licee din municipiu, a primarului Cătălin Coman şi a reprezentantului Inspectoratului Şcolar Suceava, inspectorul de specialitate educaţie fizică şi sport Iulian Darabă, având în vedere că prima activitate în noua locaţie destinată competiţiilor sportive a fost un turneu de fotbal în cadrul căruia s-au confruntat echipele Colegiului Naţional “Nicu Gane”, Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” şi Colegiului “Vasile Lovinescu”.
Terenul, cu o suprafaţă de gazon sintetic de aproape 1200 mp, este împrejmuit şi este prevăzut cu nocturnă şi va fi folosit pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a orelor de educaţie fizică şi sport de elevii colegiului, pentru pregătirea echipelor sportive, dar va putea fi folosit şi de persoanele din exterior, care vor plăti o taxă de închiriere, diferenţiată pe timpul zilei şi seara, când este utilizată nocturna.
„Este al cincilea teren de sport multifuncţional cu gazon sintetic realizat în municipiul Fălticeni, în ultimii ani, după cele de la Colegiul <Nicu Gane>,Colegiul <Vasile Lovinescu>, Şcoala Gimnazială <Ion Irimescu> şi Baza de agrement <Nada Florilor>, pe care se poate juca în condiţii foarte bune fotbal, volei, tenis, baschet şi se poate practica atletismul. Amenajarea terenurilor sintetice face parte dintr-un proiect mai amplu început în urmă cu şapte ani pentru asigurarea infrastructurii pentru competiţii la nivel de copii, juniori şi seniori şi pentru a asigura partea de pregătire în timpul orelor de educaţie fizică pentru elevi”, a declarat primarul Cătălin Coman.
El a spus că aceste terenuri sintetice se adaugă celor două săli de sport nou construite, la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” şi la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, dată în folosinţă în primăvara acestui an, renovării şi dotării cu echipamente sportive a sălilor de sport de la şcolile gimnaziale „Ion Irimescu” şi „Mihail Sadoveanu” şi de la colegiile „Nicu Gane” şi „Mihai Băcescu”, construcţia unui teren de tenis cu zgură la Baza „Nada Florilor”, reabilitarea suprafeţei de joc a stadionului Tineretului, realizarea unei moderne piste de atletism şi acoperirea tribunei principale. Cătălin Coman a mai spus că investiţia de la Colegiul ”Mihai Băcescu”, în valoare de 200.000 de lei, a fost finanţată din bugetul local, în anul 2020, urmând a finaliza şi lucrările la cel de-al doilea teren de sport al acestei şcoli.
În acelaşi timp, directorul Colegiului „Mihai Băcescu”, Claudia Suseanu, a ţinut să-i mulţumească primarului Cătălin Coman pentru sprijinul acordat în realizarea acestui teren de sport, precum şi pentru investiţiile realizate până în prezent la această şcoală.