La Restaurantul Bucovina (str. Ana Ipătescu, nr. 5, Suceava) va avea loc vineri, 6 decembrie, de Moş Nicolae, de la ora 19:00, o serată de caritate intitulată „Cavalerii vinului îl ajută peIustin”. Toţi banii adunaţi în cadrul evenimentului vor ajunge la Iustin Gabriel Piticaru, fiul profesoarei Ancuţa Piticaru, de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului, care suferă de diplegie spastică - formă ataxică.
Copilul nu poate să meargă singur, nu poate să mănânce singur, nu poate să se joace, nu poate să stea singur în picioare nici măcar o secundă dacă mama lui nu este lângă el clipă de clipă. Iustin are nevoie de 50.000 de euro pentru o intervenţie chirurgicală în China.
Ţinuta recomandată pentru domni şi doamne
Evenimentul este organizat de Legatul Bucovina al Ordinului European al Cavalerilor Vinului. La serata de caritate, desfăşurată sub semnul prieteniei şi al faptelor bune, vor participa Corala „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Ansamblul folcloric „Clopoţelul” din Comăneşti, în recital, şi Adelina Marcu, împreună cu Iustin Homiuc, care vor susţine un moment artistic de dans sportiv.
La evenimentul de pe 6 decembrie sunt aşteptaţi membrii Ordinului European al Cavalerilor Vinului, împreună cu familiile, prietenii şi invitaţii acestora, toţi cei care doresc să-l ajute pe Iustin. Ţinuta recomandată pentru domni: costum de culoare închisă, cămaşă albă/bleumarin, cravată, pantofi negri, iar pentru doamne: ţinută de seară. Pentru membrii Ordinului European al Cavalerilor Vinului se recomandă purtarea însemnelor cavalereşti. Evenimentul este susţinut şi promovat de „Cavalerii Vinului”.
Invitaţiile pentru acest eveniment caritabil pot fi achiziţionate, în limita locurilor disponibile, de la Restaurantul Bucovina (Mihaela, telefon 0757 775 110). Contravaloarea unei invitaţii este de 200 de lei. Cavalerii Vinului îi vor contacta pe confraţii Gheorghe Andronic, la numărul de telefon 0723 237 777, sau Gheorghe Maierean, la numărul de telefon 0748 961 686. Fondurile obţinute din vânzarea invitaţiilor, din biletele de tombolă şi din colectarea de bani în timpul seratei vor fi virate în contul bancar deschis pentru micuţul Iustin Gabriel Piticaru.
Suferinţa lui Iustin
Vă reamintim că Iustin Gabriel Piticaru, fiul profesoarei Ancuţa Piticaru, de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului, are nevoie urgent de operaţia în China. El necesită atenţie şi supraveghere permanentă. Toată această suferinţă a lui Iustin Gabriel durează de la naştere, când s-a asfixiat. A fost salvat, a luptat din greu să respire timp de două luni printr-un tub de oxigen, fără de care ar fi rămas fără aer, a reuşit să ia puţin câte puţin şi în greutate şi în acest fel a învins moartea. A învăţat să se ridice şi să stea singur în şezut fără sprijin, ceea ce a fost un miracol pentru mama lui, dar şi pentru medici, dar mai mult de atât nu a putut face. Îşi doreşte cu ardoare să poată sta singur pe picioare, fără să mai fie ţinut de cineva mereu de mâini, fără să fie mereu „împins de cineva din spate”.
O şansă la o viaţă normală
Din ce ne-a povestit profesoara Ancuţa Piticaru, în urma unui refuz venit de la o clinică din America, singura soluţie de salvare a rămas doar în China, unde Iustin Gabriel ar putea face terapie cu celule stem şi tratamentele de susţinere şi regenerare ulterioare. Este cumplită durerea acestei mame, care-şi creşte singură copilul, privindu-l în ochi şi promiţându-i zi de zi, clipă de clipă, că se va face bine, ştiind totuşi că această boală nu poate fi tratată în România.
Acum copilul ei are o şansă la o viaţă normală, şansă care vine din China, dar femeia nu dispune de banii necesari pentru tratament. „În România, din păcate, acest tip de diagnostic nu face parte din plafonul diagnosticelor decontate pentru tratare în străinătate”, susţine mama lui Iustin. Copilul are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Întindeţi-i o mână pentru a-l ridica din suferinţă. Este doar un copil nevinovat, căruia acum i se dă o şansă. Ajutaţi-l să poată beneficia de această şansă. Singur, probabil, nu va reuşi! Împreună, cu siguranţă! Participaţi la serata de caritate „Cavalerii vinului îl ajută peIustin”, la Restaurantul Bucovina, pe 6 decembrie, şi veţi contribui la salvarea lui Iustin.