CFR Călători a transmis un comunicat de presă cu referire la noutăţile din Mersul Trenurilor 2019-2020, care va intra în vigoare de la mijlocul lunii decembrie. O noutate care atrage atenţia şi este de interes pentru suceveni este că trenurile InterRegio Iaşi-Timişoara Nord, cele trei garnituri pe zi care leagă mare parte din Moldova de Ardeal şi Banat, vor fi formate din vagoane modernizare în cursul anului 2019, seria 2068. Este vorba de cele mai noi vagoane ale CFR Călători. Această măsura va fi pusă în aplicare „ca urmare a solicitărilor călătorilor şi a mass-mediei”, se arată în comunicatul celor de la CFR Călători.
Vagoanele modernizate au următoarele dotări: instalaţie de climatizare (încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat), sistem de informare a pasagerilor, cu display-uri atât în interiorul vagonului, cât şi în exteriorul vagonului, cabină WC dotată cu WC vacuumatic ecologic, uşi electrice cu multiple sisteme de protecţie a călătorilor la urcare şi coborâre, precum şi la deschiderile accidentale, staţie de amplificare pentru transmiterea de anunţuri făcute de către personalul de tren etc.
Această decizie, dacă va fi pusă în aplicare, ar fi o adevărată minune pentru acest tren, cunoscut de zeci de ani ca „trenul foamei”. Acest apelativ vine din perioada dinainte de Revoluţia din 1989, însă a rămas valabil şi după, pentru că aceste trenuri au avut cam tot timpul printre cele mai proaste şi murdare vagoane. În ultimii ani s-au introdus vagoane mai bune pe acest tren, e drept nu nou-nouţe cum se intenţionează acum, însă acestea nu au rezistat în stare bună prea mult timp. Realitatea este că la asta contribuie din plin şi o parte din călători, care lasă dezastru în urma lor.
Pe de altă parte, în condiţiile în care aceste trenuri parcurg una dintre cele mai lungi rute din ţară, ar fi şi firesc ca vagoanele să asigure un grad de confort decent. În momentul de faţă, trenurile de la Iaşi la Timişoara au o durată de parcurs între 15 şi 18 ore, în funcţie de ruta pe care merg.
Noul Mers al Trenurilor va aduce şi mult aşteptata reducere a timpului parcurs de la Suceava la Bucureşti
O altă noutate importantă pe care o va aduce Mersul Trenurilor 2019-2020 este legată de ruta Bucureşti-Suceava. După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, în urma lucrărilor la infrastructură realizate şi a ridicării restricţiilor s-a anunţat că trenurile de la Bucureşti la Suceava vor avea o durată de parcurs de aproximativ cinci ore şi jumătate, cu o oră mai puţin decât în prezent.
CFR Călători foloseşte zilnic 970 de vagoane, ar urma să ajungă la 1.000 la acest final de an, iar în sezonul estival 2020 ar trebuie să conteze pe 1.200 de vagoane. Această creştere a numărului de vagoane este extrem de importantă, având în vedere că în prezent mare parte din trenuri au vagoane sub cererea de bilete, mai ales la finalurile de săptămână.
54 de vagoane sunt modernizate în anul 2019 şi vor fi introduse în circulaţie în curând, ceea ce va aduce o creştere a numărului de locuri cu 3.300.
CFR Călători a mai anunţat că serviciul de transport feroviar de vagoane de dormit şi cuşetă va fi disponibil pe relaţiile: Bucureşti Nord – Timişoara, Bucureşti Nord – Cluj-Napoca, Bucureşti Nord – Oradea, Bucureşti Nord – Satu Mare, Bucureşti Nord – Baia Mare, Bucureşti Nord – Sighetu Marmaţiei, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Timişoara – Iaşi, Bucureşti Nord – Botoşani, Bucureşti Nord – Bistriţa, Bucureşti Nord – Vatra Dornei.