Ion Vasiliu, primarul comunei Preuteşti, a fost bătut de un localnic. Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00, în timp ce primarul se afla la şcoala din Leucuşeşti, acolo unde urmărea evoluţia lucrărilor de renovare a unităţii de învăţământ.
Bărbatul care aflase de prezenţa primarului în şcoală a venit special pentru a-l întâlni. Localnicul i-a reproşat lui Ion Vasiliu că nu i-a tras apă curentă în gospodărie şi imediat l-a lovit puternic cu pumnul în zona feţei.
Imediat, agresorul s-a urcat în maşina cu care venise şi a plecat de la faţa locului. Primarul a sunat la 112 şi a solicitat sprijinul Poliţiei. Oamenii legii au reuşit să-l prindă rapid pe agresor şi au tras pe dreapta maşina condusă de acesta.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă o valoare dublă în sânge.
Agresorul s-a ales cu două dosare penale: unul pentru ultraj şi celălalt pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cursul zilei de ieri am încercat să luăm legătura cu primarul Ion Vasiliu pentru a afla un punct de vedere referitor la acest caz de agresiune, dar acest lucru a fost imposibil.