Peste o sută de copii de la Şcoala Primară „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, împreună cu părinţii lor şi cadrele didactice coordonatoare, au plantat săptămâna trecută pomi fructiferi, înfiinţând livada şcolii. La sfârşitul activităţii, atât copiii, cât şi părinţii au fost serviţi cu plăcinte, fursecuri şi ceai cald.
Prof. Maria Doncean, directoarea unităţii de învăţământ, a declarat: „Să ne ajute Dumnezeu să culegem împreună roadele pomilor, dar şi roadele la învăţătură ale copiilor. Le mulţumim tuturor părinţilor, copiilor, sponsorilor, precum şi tuturor celor care au făcut posibilă această lucrare! Să ne bucurăm împreună de <rodul lucrului bine făcut!>”.