Poliţiștii din Vatra Dornei au prins un tânăr din Dolhasca care furase o sumă mare de bani din casa unui bărbat din Poiana Stampei. Până să fie prins, tânărul a „spart” mare parte din bani.
Marţi dimineaţă, în jurul orei 9.30, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Poiana Stampei, care tocmai realizase că peste noapte i s-a furat din casă o sumă de bani. Bărbatul a relatat că dintr-o servietă ce se afla pe patul din sufragerie i s-au sustras 19.000 de lei și 700 de euro.
Un echipaj de poliţie a plecat de la Dorna spre Poiana Stampei, iar pe drum oamenii legii au observat doi tineri străini de localitate, care se urcau într-un taxi pe care îl comandaseră. Poliţiștii au avut prezenţa de spirit de a opri taxiul pentru verificări. Surpriza a fost că unul dintre tineri era din Dolhasca, nu își justifica prezenţa în zonă și avea o sumă importantă de bani asupra sa.
Dus la poliţie și audiat, Beniamin Pîrlă, din Dolhasca, a recunoscut că în seara precedentă a pătruns într-o casă din Poiana Stampei, care nu era încuiată, observând într-o cameră un bărbat care dormea. Acesta a găsit în camera alăturată geanta în care se aflau banii.
De la autor au fost recuperaţi cei 700 de euro și în jur de 4.000 de lei. Se pare că restul sumei ar fi fost jucată peste noapte la păcănele, în Vatra Dornei.
Suspectul de furt a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul poliţiei dornene.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. Cercetările continuă și cu privire la tânărul care îl însoţea pe cel care ar fi sustras banii.