Amintiri din Comunism

Manelizarea unui surogat de folclor, mort şi răsmort demult, continuă cu banii statului nostru, aşa cum este. El nu are nume, ca însuşi Creatorul suprem, care trimite sfinţii şi arhanghelii pe Pământ cu viteza luminii. Evident că vor ajunge după multe miliarde de ani, când aici va exista ipotetica materie şi energie neagră, misterioasă ca tot universul. Babele care merg la oasele sfinţilor ipotetici evident că nu aşteaptă moartea, ele vor sănătate după truda de-o viaţă. Face şi asta parte din noua Cântare a României. Noii activişti culturali au şefi la fel ca în timpul comunismului. Mulţi, majoritatea foşti activişti UTC cu studii clasice la infama academie bolşevică. Fac şi acum planuri de muncă, propagandă politică şi culturală, mai puţin ateist-ştiinţifică, doamne fereşte! Nivelul prostiei iubitului nostru popor creşte parcă din an în an.

Munca de la om la om se face tot pentru educaţie politică. Şi noi, vechii activişti culturali, acţionam sub îndrumarea tovarăşilor secretari cu propaganda, la noi mult timp regretatul Ştefan Panaitiu, mort în Botoşaniul tinereţii mele, unde tovarăşul Bobu l-a rotit după indicaţiile preşedintelui ţării, ajunsă pe al treilea loc în lozinca Partidul, Ceauşescu, România. Partidul era, evident, primul, el hotăra dacă avem sau nu ţară. Şi aveam o ţară independentă sută la sută, Armata Roşie era oprită la graniţă de laserul cel uriaş care putea distruge lumea. Spaima de Armata Roşie este prezentă şi azi în toată Europa şi chiar în America, care face războaie numai cu aviaţia, eventual fără piloţi, şi cu armate particulare. Treaba lor unde merg şi ce fac, noi nu-i controlăm, spune Pentagonul cel lovit de avionul lui Bin Laden, împuşcat în propria locuinţă, în faţa familiei.

Istoria se repetă. Imperialiştii anglo-americani ameninţă iar cu războiul, ca în 1950, evident cel nuclear. Adevărul este că oamenii, animalele cele mai ucigaşe în categoria interspecii, s-au cam săturat de viaţă. Vine o vreme când trebuie să moară nu 50 de milioane, ca în ultimul război, ci 3-4 miliarde, conform teoriei lui Malthus. Nu ne mai suportă nici pământul, aşa de răi suntem, spunea mama uneori. Creştinii botezaţi de preoţi puţin cam lacomi şi uneori imorali spun cu linişte sufletească: trebuie să vină sfârşitul lumii. Unii sectanţi – biserica mamii lor, spunea invariabil colonelul Dimitriu, parcă mângâindu-i – văd un război final în nordul Israelului, între generalul Hristos, cu o oaste numeroasă, şi toţi regii lumii, cu armatele lor. Regi sunt puţini pe pământul nostru şi doar o singură monarhie, Anglia, are arme nucleare. În fine, mai durează până atunci.

Dar Cântarea României noastre continuă. N-o opreşte nici apele, n-o va opri nici potopul, care va fi cu foc, după cum spunea tot mama, care parcă presimţea lovitura dată Pământului de un mare bolovan cosmic, din centura de asteroizi din apropierea planetei Jupiter, care-i atrage pe cei care o iau la vale în cosmosul cel nemărginit. Cântarea României continuă. Omul nou, făurit de partidul comunist, este. El poate spune, ca Creatorul suprem: eu sunt. Aşa i-a precizat lui Moise, care-i cerea unele detalii, mai ales că nici nu-l vedea decât ca un norişor de foc. Tăbliţele de piatră cu cele 10 porunci le-a scris acolo, pe munte, însuşi Moise, cel mai filozof conducător de triburi. A prins prima furtună şi a coborât la tribul lui nedisciplinat. Asta spunea Biblia hazlie, tipărită prin 1965 şi oferită propagandiştilor pentru educaţia ateist-ştiinţifică. Cântarea României a lui Ceauşescu se ocupa mai mult de zeul dac Zamolxe. Aici toţi activiştii deveneau mistici, vorba lor. Am avut cu 2500 de ani în urmă un zeu, noi românii, popor harnic şi viteaz. După el, cu 2000 de ani în urmă ne-am trezit creştini, în urma unei mutaţii genetice, zic eu. Nu, spuneau activiştii împreună cu patriarhul cu grad de general-maior: ne-a creştinat sfântul ucenic al lui Iisus, Andrei, contemporan cu Saul din Tars. Şi când ne era lumea mai dragă, veneau pocăiţii cu cereri aprobate de partid să plece la rudele lor în America, să sprijine acordarea statutului de naţiune favorizată, împreună cu rabinul-şef. Doi senatori, Jackson şi Vanik au obţinut adoptarea de către Congres a unui amendament, adresat mai ales URSS, care nu permitea emigrarea nimănui. Aţi vrut comunism, aici staţi, ar fi spus Leonid Brejnev cuiva. Sancţiunile ne dor în cot, comenta mareşalul Ustinov, când era treaz. Mai băgăm în RDG 10000 de tancuri, să avem 40000. Şi au avut. Nici nu se ştie pe unde le ţineau.

Sancţiuni aplică şi acum americanii fostei URSS, adică Federaţiei Ruse. Să fie acolo, să sădim şi acolo democraţia noastră, de la marii părinţi fondatori, precum în Libia, Irak, Afganistan şi pe unde am mai bombardat. Ce să faci cu atâta muniţie, se întreabă uneori generalii Pentagonului. O dăm la prieteni, dar europenii s-o plătească, că prea s-au îngrăşat de bine. Numai Anglia mai vine la război, Franţa pacifică triburile ei africane de 100 de ani.

Toată lumea râde, cântă şi danseazăera o comedie sovietică, regizată de Grigori Alexandrov, prin anii 1930, în vremea marelui Stalin. Iosif Vissarionovici citea cam toate manuscrisele scriitorilor şi scenariile de film. A citit şi manuscrisul romanului Cevengur de Platonov, de altfel aliniat total comunismului. I-a spus cuiva, nu lui Jdanov: Platonov e talentat, dar e un porc.

Cântarea României se face în fiecare cătun, fiecare instituţie şi de fiecare activist UTC, dintre care unii au ajuns miniştri, ceea ce nici nu visa preşedintele Ceauşescu. Activiştii UTC erau promovaţi la partid şi UTC, nu în alte funcţii de stat, doar să fi făcut studii la stat, ca fiii lui, cu excepţia lui Nicu, care, deşi profesor de fizică, a fost, normal, şeful studenţilor comunişti, al CC al UTC şi apoi dus spre maturizare la partid la Sibiu, unde şi-a încheiat cariera şi ulterior şi viaţa.