Dorința de a oferi noi servicii de calitate comunității sucevene și nu numai a dus la introducerea în programul celui mai spectaculos centru de fitness din întreaga zonă a Moldovei, Bucovina Health Club, situat la ultimul etaj al Magazinului Universal Bucovina, a noi oferte de sport și mișcare, atractive pentru cei care doresc să-și mențină sănătatea și să se relaxeze în cadrul clubului. Având în vedere că acest club se adresează tuturor vârstelor și exigențelor, aducând în fața celor interesați aparatură fabricată de cele mai importante firme în domeniu, un spațiu generos cu o amenajare de excepție și servicii de calitate, conducerea s-a gândit să vină în întâmpinarea clienților cu noi oferte care să acopere dorințele de practicare a unor activități sportive și de relaxare diferite.
Cea mai nouă ofertă o constituie grupa ”Boxing for Kids”, coordonată de antrenorul Cristi Câmpan. Cursurile de box pentru copii debutează din această săptămână, cu un program desfășurat pe parcursul a trei ședințe pe săptămână. Cursurile se vor derula luni, miercuri și vineri, între orele 16.00-18.00.
În privința ofertei de masaj, noutatea constă în faptul că firma a angajat un maseur profesionist. De asemenea, clienţii pot beneficia şi de servicii de cosmetică și împachetări. Începând din această toamnă va fi promovată în mod special zona de aerobic, conținând programul de ”Fit and Fun for Kids”. Noua ofertă constă în faptul că acei părinți care își aduc copiii la ”Fit and Fun for Kids” au o reducere de 20% la abonamentul de sală. Un curs care se derulează deja de o lună de zile este programul de ”Kangoo Jumps”, despre care clienții au aflat deja. Programul camerei de aerobic va fi afișat în fiecare duminică pe site-ul sălii.
La această oră există o multitudine de activități sau cursuri sportive și de mișcare în cadrul clubului, începând cu Pilates, ABS, ABT, Circuit, Zumba, Tae Bo, Krav Maga, Body Tone, Step Aerobic, TRX, Fit Ball și Tabata, toate desfășurându-se cu antrenori specializați sau personal traineri, intenționându-se creșterea numărului de cursuri în viitor. Clubul practică reduceri pentru elevi și studenți, iar intrarea se poate efectua pe baza biletelor de acces sau pe baza unor abonamente cu tarife convenabile.