Un puternic incendiu a distrus mare parte dintr-o gospodărie din Vatra Moldoviței, cercetarea făcută ulterior de pompieri indicând destul de clar că focul a fost provocat intenționat. Proprietarul spune că nu știe să aibă dușmani, ci doar că a moștenit gospodăria de la o mătușă, iar asta ar fi putut să supere poate o rudă, fără a avea însă vreun suspect.
Focul a izbucnit în noaptea de 25 spre 26 octombrie și cum casa nu era locuită, alarma s-a dat destul de târziu. Focul a pornit de la o anexă corp comun din gospodăria lui Traian Trufan. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Vatra Moldoviței, Moldovița și Frumosu, în total cu cinci autospeciale cu apă.
„La sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe anexe gospodărești, înglobate într-o construcție corp comun, precum și acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la vecinătăți”, au descris pompierii militari dimensiunile incendiului găsit.
Construcția corp comun, compusă din bucătărie de vară, magazie, adăpost de animale și șură, a ars pe 200 de mp, în timp ce la casă a ars parte din acoperiș și au fost afectați pereți și tavanul casei.
Au mai fost afectate de foc instalația electrică, obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie, materiale textile și aparatură electrocasnică.
„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul’, se arată într-un comunicat al pompierilor militari suceveni.
Focul ar fi pornit din spatele anexei, iar modul de ardere a indicat o destul de probabilă acțiune intenționată.
Contactat de reporterii Monitorul de Suceava, proprietarul, Traian Trufan, a declarat că el locuiește în altă parte, iar casa respectivă nu era locuită.
Bărbatul a spus că proprietatea este moștenită de la o mătușă care a ținut foarte mult să îi lase lui agoniseala de-o viață. Bărbatul spune că nu a avut reproșuri directe de la nimeni din familie cu privire la moștenire.
Proprietarul a mai spus că speră ca polițiștii care au luat probe de la fața locului să îl prindă pe autor și astfel să se lămurească și el cine a vrut să-i producă un asemenea necaz. Se pare că a fost identificat și locul prin care autorul a pătruns pe proprietate, spre spatele anexelor, printr-o scândură de gard ruptă.
Păgubitul a mai spus că locuința este la 4-5 metri de grajdul care a ars violent, iar pagubele de la casă sunt mari, foarte probabil aceasta urmând a fi demolată.