Controalele efectuate de inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava în spitalele și secțiile de psihiatrie ale spitalelor din judeţul Suceava au arătat că normele legale sunt respectate, atât în ceea ce privește calitatea actului medical, cât și condițiile igienico-sanitare. Verificările au fost dispuse de Ministerul Sănătăţii, în urma gravului incident înregistrat în luna august la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca din judeţul Buzău.
Directorul executiv al DSP Suceava, dr. Liliana Grădinariu, a declarat că în urma verificărilor s-a constatat că în unitățile medicale amintite sunt asigurate condițiile de igienă generală, circuitele funcționale, microclimatul, materialele de curățenie și dezinfecție, că dispun de personal medical de specialitate şi sunt respectate normele de internare şi de îngrijire a pacienților. De asemenea, inspectorii au constatat că gradul de ocupare a paturilor nu depășește capacitatea de cazare.
Dr. Grădinariu a arătat că inspectorii au urmărit dacă se respectă legea sănătăţii mintale şi normele de aplicare ale acesteia, legea privind reforma în domeniul sănătăţii, normele de dezinfecţie şi sterilizare, gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale, normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.
Au fost constatate totuși și neconformităţi, precum igienizarea necorespunzătoare a unor grupuri sanitare, grupuri sanitare insuficiente, paviment deteriorat în unele spaţii, pereţi cu infiltraţii în altele, iar în alte cazuri s-a constatat lipsa plaselor de protecţie contra insectelor la unele geamuri. La o unitate sanitară s-a recomandat finalizarea la termen a lucrărilor de reabilitare. Directorul executiv al DSP Suceava a precizat că inspectorii au făcut recomandări şi au stabilit termene pentru remedierea neconformităţilor depistate.
Nu au fost aplicate sancţiuni, a mai spus dr. Grădinariu, însă inspectorii DSP Suceava vor efectua din nou controale pentru a verifica dacă s-au aplicat măsurile recomandate.