Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 24 oct 2019 - Anul XXIV, nr. 249 (7250)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Probleme perpetue

Absenteismul şi abandonul şcolar, greu de ţinut în frâu în şcolile cu elevi majoritari de etnie romă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În lipsa mediatorilor, a consilierilor şcolari sau a psihologilor, şcolile din judeţ unde majoritatea elevilor sunt de etnie romă fac eforturi pentru a ţine în frâu absenteismul masiv sau abandonul şcolar.

În comunităţile cu populaţie romă numeroasă, integrarea tuturor copiilor în sistemul de învăţământ este o provocare permanentă, iar reprezentanţii unităţilor de învăţământ se confruntă permanent cu neglijenţa familiilor, cu refuzul categoric al acestora de a-şi trimite copiii la şcoală sau chiar cu violenţa unor membri din comunitate.

Mihaela Grijincu, directoarea Școlii Gimnaziale “Constantin Moroşan” din Pătrăuţi, a prezentat câteva situaţii cu care se confruntă, unitatea pe care o conduce având 65,5% dintre elevi de etnie romă.

Aceasta a precizat că zilnic, din cei 782 de elevi, absentează peste 100, iar în anul şcolar trecut unitatea a contabilizat un număr foarte mare de absenţe, respectiv 59.551.

Aceasta a mai arătat că în anul 2015 – 2016, 109 elevi erau înscrişi în clasa a V-a, însă mai puţin de jumătate dintre aceştia au reuşit să ajungă şi să promoveze clasa a VIII-a.

”Am plecat cu patru clase de-a V-a, adică 109 elevi, iar în 2019 am ajuns cu 42 de elevi din această generaţie. 66 de elevi nu au mai ajuns în clasa a VIII-a. Mulţi nu vin la şcoală şi rămân repetenţi, trec dintr-un an în altul, dar după trei ani de repetenţie sunt scoşi din sistem”, a mai arătat Mihaela Grijincu.

Probleme mari sunt şi la învăţământul preşcolar, unde prezenţa nu este obligatorie, iar absenteismul în rândul preşcolarilor este foarte ridicat.

 

Ameninţată şi alungată cu o furcă în încercarea de a aduce copiii la şcoală

Directoarea şcolii a subliniat faptul că unitatea nu beneficiază de serviciile unui mediator şcolar care să faciliteze legătura dintre şcoală şi comunităţile rome, dar nici de un psiholog şcolar pentru consilierea elevilor.

Astfel, cadrele didactice se confruntă cu ostilitatea unor familii rome în momentul în care merg din casă în casă pentru a realiza recensământul elevilor care trebuie înscrişi la şcoală.

„Realizăm, în fiecare vară, recensământul copiilor pentru clasele pregătitoare şi încercăm să-i aducem pe toţi la şcoală. Mergem din casă în casă şi vorbim cu părinţii. Nu avem mediator şcolar, nu avem psiholog şcolar. Colegii noştri merg în vizite la domiciliu, dar trebuie să meargă însoţiţi de poliţie, de cineva de la primărie, pentru că este foarte periculos”, a mai povestit directoarea.

O altă profesoară din cadrul şcolii a povestit că a fost ameninţată şi alungată cu o furcă în încercarea sa de a aduce copii de clasă pregătitoare la şcoală. 

„Unii dintre părinţi sunt foarte agresivi, devin violenţi când mergem pe teren pentru recensământul de la pregătitoare. Eram pe o stradă şi atât am întrebat un domn: <Știţi pe cineva care are copil de vârsta clasei pregătitoare?>. Foarte violent şi foarte agresiv a zis <Am, dar nu dau>.  Încercând să discut, să-l conving de anumite lucruri, a luat furca în mână şi a fugit după mine. De atunci am fost doar cu soţul meu pentru acest recensământ, cu maşina”, a povestit profesoara.

 

„Este important să existe o persoană pe care comunităţile de romi să o accepte, să o cunoască”

De partea cealaltă, Loredana Mihaela Varzari, directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Ciprian Porumbescu, a subliniat importanţa unui mediator şcolar şi rolul pe care acesta îl are în încercarea de a înscrie copiii din comună la şcoală.

„Prin intermediul unui proiect de care am beneficiat în trecut avem un mediator şcolar, angajat al şcolii. Este foarte important ca din partea şcolii să existe o persoană pe care comunităţile de romi să o accepte, să o cunoască, să o integreze. Mediatorul nostru e chiar din comună, născut şi crescut acolo şi ne ajută foarte mult”, a menţionat Varzari. Aceasta a mai arătat că 53,5% dintre elevi sunt de etnie romă, însă populaţia şcolară e în scădere.

„În anii trecuţi aveam, în medie, câte 400 de elevi înscrişi, iar în acest an şcolar avem 298. Multe familii pleacă în afara ţării şi iau şi copiii cu ei. Mai sunt şi părinţii care consideră că educaţia nu este prioritară, sunt neglijenţi şi nu îşi monitorizează copiii”, a mai punctat directoarea.

 

Cazuri delicate

Câteva probleme au fost expuse şi de directoarea Școlii Speciale Profesionale Câmpulung Moldovenesc, prof. Gabriela Juverdeanu, care a menţionat că populaţia unităţii este în creştere, acoperind multe localităţi din zona de munte.

„Avem o populaţie şcolară mare, numărul copiilor înscrişi creşte, vin tot mai mulţi de la an la an şi cu deficienţe tot mai severe”, a punctat aceasta.

Aceasta a menţionat că se confruntă cu o serie de cazuri delicate pentru care are nevoie de ajutor, cum ar fi doi fraţi din clasa a V-a de care şcoala nu mai ştie nimic de câteva luni de zile, elevi din familii dezorganizate etc..

 

Probleme dezbătute în cadrul unei mese rotunde

Problemele amintite au fost dezbătute în cadrul unei întâlniri organizate marţi, la Palatul Prefecturii, în cadrul proiectului ”Să aducem copiii la şcoală”. Acesta este iniţiat de Inspectoratul Şcolar Suceava şi demarat cu sprijinul Asociaţiei Euroactiv.

Proiectul îşi propune combaterea şi prevenirea abandonului şcolar şi  integrarea tuturor copiilor într-o formă de învăţământ.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Absenteismul şi abandonul şcolar, greu de ţinut în frâu în şcolile cu elevi majoritari de etnie romă.
 Vizualizări articol: 1712 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Absenteismul şi abandonul şcolar, greu de ţinut în frâu în şcolile cu elevi majoritari de etnie romă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei