Un vehicul greu care se deplasa pe DN 2H, la Milişăuţi, a fost scăpat de sub control de şofer într-o curbă, tirul răsturnându-se la marginea drumului. Impactul a fost violent, capul tractor desprinzându-se de semiremorcă şi ajungând lângă gardul unei case. Accidentul s-a petrecut marţi dimineaţă, în jurul orei 6.30, în zona pieţei din Milişăuţi. Şoferul a fost preluat de o ambulanţă, având diagnosticul preliminar de traumatism cranio-cerebral şi traumatism toracic. Alte victime, din fericire, nu au existat.
Din cercetările preliminare ale poliţiştilor rezultă că şoferul, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din judeţul Neamţ, pe un sector de drum în pantă şi în curbă la stânga, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a părăsit partea carosabila. Vehiculul a rulat pe acostament, după care a intrat în şanţ, unde s-a răsturnat.