Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a criticat atitudinea unor noi politicieni din România faţă de presă, cu referire la liderii şi reprezentanţii USR. Într-o declaraţie politică intitulată „Presa ne învaţă conduita politică”, Eugen Bejinariu spus că politicienii mai noi au învăţat săptămâna trecută că atunci când te promovezi ca fiind neverosimil de pur, câţiva stropi de îndoială „te pot macula” mai dizgraţios decât posibile umbre dintr-o biografie banală. „Odată ce ţi-ai proiectat asiduu imaginea fără fisuri şi ai perseverat în absurdul de a încerca să convingi că doar tu şi echipa ta aveţi monopolul justeţii, al eticii, al moralei şi că voi, cei noi, sunteţi fără de cusur (penal), odată ce ai (auto)administrat această patetică iluzie, coborârea de pe soclu echivalează cu prăbuşirea”, consideră Eugen Bejinariu. El consideră că populaţia a înţeles acum de ce aceşti oameni noi în politică păreau a avea doar un trecut senin şi nici o legătură cu fraude, corupţie sau conflicte de interese. Deputatul PSD a arătat că USR s-a conturat şi a crescut în anii de guvernare PSD, ani în care presa focaliza în mod legitim investigaţiile şi opiniile critice pe „oamenii puterii”. „Dincolo de faptul că cei mai noi au beneficiat de privilegiul de a fi doar opozanţi, s-au transformat ei înşişi din competitori politici în războinici violenţi. Ne-au diabolizat, şi-au ridicat susţinătorii la luptă cu îndemnuri sângeroase şi sintagme vulgare, au radicalizat publicul până la cote nebuneşti la care moderaţia a dispărut ca virtute şi au adus în Parlamentul României manifestări intolerabile, de talcioc. Le spuneam atunci că felul în care răcnesc isteric, activează vuvuzele şi se întind pe jos în sala parlamentului nu este permis în nici o ţară civilizată din lume”, a declarat Bejinariu. El arată că susţinătorii acestui partid, fiind în majoritate tineri, chiar au crezut că pot exista oameni complet puri, imaculaţi din orice punct de vedere, la orice analiză şi de aici pleacă şi drama acestei „prăbuşiri convulsive prin care realitatea alungă iluziile”.
Bejinariu: ”Niciodată în vreun cadru public sau privat n-am reproşat unui jurnalist exagerările, critica sau speculaţiile”
Eugen Bejinariu a arătat că politicienii mai vechi au învăţat această lecţie de la jurnalişti, peste aceştia trecând ani de critici şi investigaţii de presă şi chiar acuzaţii nedrepte şi etichete maliţioase ale jurnaliştilor. „Am înţeles în timp că e parte din rolul nostru şi că opţiunea de a face politică vine la pachet cu disponibilitatea de a fi permanent scanat aspru. Pe noi, politicienii mai vechi, ne-a învăţat presa să fim deschişi la critici, să fim flexibili în dialog şi să fim gata să acceptăm această relaţie inegală. Jurnaliştii suspectează, speculează, interpretează şi exagerează. Da, e drept consfinţit prin decizii CEDO ca ei să poată adăuga accente, să poată pune tuşe mai groase, chiar stridente pentru a fi elocvenţi”, a spus deputatul PSD. El a precizat că politicienii mai vechi au învăţat de la jurnalişti să facă acea politică în care încap şi opiniile lor, care uneori prevalează întocmai precum opiniile susţinătorilor unui partid concurent. „Învăţaţi şi dumneavoastră în ritm intensiv, ca să putem reda activităţii politice menirea ei şi s-o extragem din tranşeele în care aţi împins-o cu manifestări războinice şi unelte de radicalizare”, a spus Bejinariu. El a arătat că vorbeşte din punctul de vedere al unui politician cu decenii de activitate în mediul public şi privat, şi care este de aproape 20 de ani în politică. „Eu însumi am avut parte de acuzaţii nedrepte, de speculaţii incorecte şi de interpretări gazetăreşti fără temei. Dar niciodată în vreun cadru public sau privat n-am reproşat unui jurnalist exagerările, critica sau speculaţiile. Am explicat, am argumentat sau am ignorat dacă erau pur şi simplu răutăţi subiective. N-am acuzat, n-am interpretat motivaţii şi nici nu mi-am manifestat ţâfnos frustrări. Pentru că un politician nu are acest drept”, a încheiat Eugen Bejinariu.