În fiecare an, pe 16 octombrie, miliarde de oameni de pe întreaga planetă sărbătoresc Ziua Mondială a Alimentaţiei, dar şi Ziua Mondială a Pâinii – cel mai popular aliment la nivel global.
Pentru români, pâinea e un aliment care nu lipseşte de la nici o masă, oricât ar fi de îmbelşugată, iar una dintre cele mai vechi tradiţii strămoşeşti este întâmpinarea oaspeţilor cu pâine şi sare.
Istoria omenirii este strâns legată de Pâinea care ne-a însoţit viaţa de zi cu zi încă de la începuturi, din Neolitic, când oamenii au descoperit cum să obţină faina, să o amestece cu apă şi cu alte ingrediente pentru a crea aluatul de pâine.
Nu e de mirare că peste tot în lume pâinea a ajuns să capete o deosebită însemnătate culturală şi socială – de la romani a rămas celebră expresia „pâine şi circ”, ca obligatorii pentru satisfacţia poporului, în India, necesităţile de bază ale oamenilor sunt „pâinea, hainele şi casa”.
În culturile slave, dar nu numai, pâinea şi sarea sunt bogăţiile pe care gazdele le împart cu oaspeţii, în semn de ospitalitate şi preţuire.
Încă de la începuturile creştinătăţii, pâinea este folosită la împărtăşanie, unul dintre cele mai importante ritualuri religioase.
În Evul Mediu, pâinea şi sarea erau peceţile care legau jurăminte, înţelegeri şi înfrăţiri, pentru că lumea se jura “pe pâine şi sare”, iar negustorii care băteau palma pentru mărfuri cu acest jurământ nu puteau încălca tocmeala.
Brutarul şi ucenicii săi erau cei mai importanţi părtaşi la tradiţie, căci pentru a pecetlui o asemenea înţelegere, pâinea trebuia să fie bine coaptă şi bună la gust, precum cinstea oamenilor care jurau pe ea.
Pâinea, cel mai popular aliment de pe planetă
Uniunea Internaţională a Brutarilor (UIB) a decis, începând cu anul 2001, ca data de 16 octombrie să devină Ziua Mondială a Pâinii, eveniment sărbătorit în aproape 30 de ţări de pe toate continentele. De asemenea, în fiecare an, pe 16 octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) celebrează Ziua Mondială a Alimentaţiei, în onoarea datei fondării acesteia, în anul 1945.
Faptul că alimentaţia şi pâinea se sărbătoresc în aceeaşi zi, la nivel mondial, nu este întâmplător, deoarecepâinea este un produs care stă la baza alimentaţiei de zi cu zi, însoţind aproape orice preparat culinar.
Începând cu anul 2012, pe 16 octombrie se sărbătoreşte şi Ziua Naţională a Asociaţiei Specialiştilor de Industrie Alimentară din România.
SC MOPAN SA este cel mai mare producător de produse de panificaţie, patiserie-cofetărie din judeţul Suceava, care oferă clienţilor atât preţuri bune, cât şi prospeţime, varietate şi o calitate superioară. 100% românesc, 100% ambiţie sunt principiile după care se ghidează SC MOPAN SA Suceava în realizarea unor produse naturale, proaspete, create zilnic de maeştrii cofetari, patiseri şi brutari, prin utilizarea de reţete proprii şi tradiţionale, tehnologii moderne, în conformitate cu standardele naţionale şi europene de calitate şi siguranţă alimentară.
Ziua Mondială a Pâinii, marcată la USV
Miercuri, 16 octombrie, Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi compania SC MOPAN SA Suceava vor sărbători Ziua Mondială a Pâinii, Ziua Mondială a Alimentaţiei şi Ziua Naţională a Asociaţiei Specialiştilor de Industrie Alimentară din România, prin organizarea workshopului „Profilul inginerului de industrie alimentară – între percepţie şi cerinţe”, aflat la cea de-a cincea ediţie. Evenimentul va avea loc în Aula din corpul E, începând cu ora 11.00.
Acesta le oferă participanţilor la eveniment oportunitatea de a vorbi despre pâine şi despre brutari, de a afla mai multe despre istoria produsului, despre importanţa şi viitorul acestuia, dar şi despre importanţa alimentaţiei sănătoase, în general.
Evenimentul este menit să păstreze şi să mărească numărul de contacte cu firme de profil, deosebit de utile pentru viitorii specialişti din domeniul Ingineria Produselor Alimentare şi pentru cadrele didactice în stabilirea direcţiilor de cercetare aplicativă.
Din programul evenimentului fac parte luări de cuvânt precum „MOPAN Suceava – pasiune, inovaţie, responsabilitate şi ...multă dăruire!”, „Trecut, prezent şi viitor în industria de panificaţie”, „Pâinea MOPAN – calitate şi tradiţie”.