Un nou caz de tăieri ilegale de arbori a fost identificat de Garda Forestieră Suceava într-o pădure de pe raza teritorială a comunei Moldoviţa, aflată în administrarea Bazei Experimentale Tomnatec, în unitatea de producţie Demăcuşa.
„În raza cantonului silvic nr. 3 Tomnatec, ua 67A%, 72A%, 72I, 74A, lucrători ai instituţiei noastre au identificat tăieri fără drept de arbori şi chiar scoaterea unor arbori cu totul din rădăcini, fără a fi identificat şi material lemnos la faţa locului. S-au inventariat un număr de 21 de cioate provenite de la arbori tăiaţi fără drept, precum şi locuri vizibile de unde au fost extraşi arbori cu totul din pământ, volumul acestora fiind estimat la 40,35 mc, cu o valoare totală a prejudiciului (inclusiv funcţiile nerealizate ale pădurii) de 24.983,45 de lei”, a declarat inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel.
În cazurile în care s-au identificat doar locurile unde au vegetat arborii extraşi fără drept, s-au inventariat arborii rămaşi în jur, pentru a se putea estima natura şi anvergura pagubelor provocate.
„Ca urmare a constatărilor din teren, s-au întocmit act de inspecţie şi carnete de inventariere, urmând a se transmite către organele de cercetare penală competente o sesizare în sensul celor menţionate. Urmează ca organele abilitate să continue cercetările specifice privind infracţiunile de tăiere ilegală de arbori şi distrugere, în vederea identificării autorilor. Garda Forestieră Suceava a executat şi execută controale şi inspecţii în fondul forestier proprietate publică a Statului Român, pentru identificarea tăierilor fără drept de arbori şi pentru prevenirea extinderii acestui fenomen infracţional”, a precizat Mihai Găşpărel.