Consilierii județeni vor analiza, în ședința din 17 octombrie a.c., tarifele pentru noile servicii medicale acordate de Compartimentul de radiologie intervențională al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la cerere sau pentru pacienții neasigurați.
În primul semestru al anului 2019, la Spitalul de Urgență au fost angajați trei medici cu specializări în domeniul radiologiei intervenționale, care asigură diversificarea activității acestui compartiment, prin noile proceduri ce se realizează cu ajutorul angiografului. Este vorba despre biopsii și puncții la nivelul organului bolnav, indicate îndeosebi în procesele tumorale.
„Având în vedere că finanțarea Spitalului Județean de Urgență <Sfântul loan cel Nou> Suceava se realizează din venituri proprii și din contractele încheiate cu Direcția de Sănătate Publică și Casa de Asigurări de Sănătate, instituirea acestor tarife este bine-venită”, se arată în motivarea directorului executiv al CJ, Rodica Florișteanu.
La cerere, de serviciile medicale menționate pot beneficia atât pacienții internați, cât și cei din ambulatoriul integrat, asigurați sau neasigurați.
Tarifele pornesc de la 400 de lei - biopsia percutanată a glandei tiroide, biopsia percutanată cu ac fin a sânului - CT/Eco și puncția-biopsie medularăși ajung la 800 de lei, în cazul puncției - biopsie osoase -CT /Eco. Biopsia centrală a sânului - CT/Eco costă 500 de lei, iar biopsia percutanată a pleurei, plămânului, ficatului – CT/Eco, a colecistului/ductului bilar - CT/Eco, pancreasului - CT/Eco, peritoneal, mezenteric, omental- CT /Eco, biopsia percutanată a unei tumori intraabdominale - CT /Eco, a vezicii urinare - CT/Eco și biopsia percutanată a țesutului perirenal sau perivezical - CT /Eco e 700 de lei.
În cadrul programului investițional al spitalului, la serviciul medical de recuperare se poate
realiza o nouă procedură, banda acvatică. Costul acestei proceduri este de 30 de lei/ședință.