Elevi din clasele IX-XI de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor fi premiaţi, luni, de asociaţia israeliană „Copiii Sucevei”, în cadrul proiectului cultural şi educaţional „Punţi între generaţii”, derulat între asociaţie şi colegiu, cu susţinerea prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Prof. Steiciuc a arătat că proiectul îşi propune „să creeze conexiuni între diversele generaţii de locuitori ai Sucevei”, prin „transmiterea unor informaţii de tip memorialistic privind viaţa publică şi viaţa privată în vechea Cetate de Scaun, de-a lungul secolului XX: viaţa familială, educaţia, elemente ale cotidianului - alimentaţia, îmbrăcămintea, modalităţile de a petrece timpul liber”.
Punctul de plecare au fost textele memorialistice ale autorului Beni Budic, originar din Suceava şi plecat în Israel din anii ’60, respectiv nuvele publicate de revista Bucovina literară în anii 2017-2018, care au fost date spre lectură elevilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, la sfârşitul anului trecut.
Elevii au fost invitaţi ca, inspiraţi de textele respective, să realizeze lucrări literare, muzicale sau de artă plastică din care să reiasă existenţa oraşului Suceava în secolul trecut, viaţa familiilor din comunitatea evreiască a Sucevei, aspecte inedite din structura urbanistică a respectivei perioade, de la străzi şi clădiri de importanţă publică, până la cartiere şi case de locuit.
În perioada 1 septembrie - 1 octombrie a.c., un juriu compus din reprezentanţi ai celor doi parteneri, care a avut-o ca preşedinte pe prof. univ. dr. Brânduşa Elena Steiciuc, a evaluat lucrările realizate de elevi şi intrate în concurs.
Premiile vor fi acordate luni, 14 octombrie a.c., în cadru festiv, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, cu ocazia Zilelor Colegiului şi a manifestărilor organizate de asociaţia Suceava’s children în preajma comemorării la Suceava a 78 de ani de la deportarea evreilor bucovineni în Transnistria. La eveniment va lua parte şi preşedintele asociaţiei, dr. Lily (Weintraub) Pauker.
La fiecare dintre cele trei secţiuni - artă plastică, literatură, muzică va fi acordat câte un premiu I, în valoare de 200 de lei, câte un premiu II, în valoare de 150 de lei, câte un premiu III a 100 de lei şi câte o menţiune, de 50 de lei.
Suma de 1.500 de lei pentru premii este asigurată de asociaţia Suceava’s children.