Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat, ieri, contractele de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea a două clădiri importante din acest municipiu. Semnarea contractelor s-a făcut în prezenţa deputatului fălticenean Alexandru Rădulescu, în calitate de iniţiator şi susţinător al unuia dintre aceste proiecte. Astfel, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, în prezenţa subsecretarului de stat Cristian Şologon, a fost semnat contractul de finanţare pentru „Restaurarea monumentului istoric Muzeul Fălticenilor Vasile Ciurea”, care se va derula prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu o valoare a investiţiei de aproape 2,7 milioane de lei.
Coman a explicat că în această clădire, construită în anul 1853, a funcţionat, începând din anul 1930, Muzeul Fălticenilor, constituit în anul 1919. În prezent, în clădirea monument istoric îşi desfăşoară activitatea Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu”. Proiectul de reabilitare a fost iniţiat, în contextul Centenarului Marii Uniri, de către deputatul Alexandru Rădulescu, în perioada în care acesta a fost consilier personal al primarului Cătălin Coman, ulterior acesta susţinând obţinerea finanţării în calitate de parlamentar. Cătălin Coman a precizat că al doilea proiect a fost semnat la sediul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pentru “Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Ion Irimescu”. El a spus că finanţarea, în valoare de 2,765 de milioane de lei, este asigurată prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţie, clădirea având destinaţia de şcoală încă din jurul anului 1897, în prezent aici învăţând peste 800 de copii din Fălticeni.
„Restaurarea clădirilor importante ale Fălticeniului continuă să fie una dintre direcţiile prioritare ale Primăriei Fălticeni. Este şi cazul contractelor de finanţare pe care le-am semnat astăzi la Bucureşti. Clădirea Bibliotecii Municipale, cunoscută concitadinilor noştri ca fost Muzeu al Fălticenilor <Vasile Ciurea>, şi Şcoala Gimnazială <Ion Irimescu> sunt două clădiri emblematice ale localităţii noastre. Valoarea finanţării pentru cele două proiecte depăşeşte 1 milion de euro, fiind asigurată din fonduri guvernamentale. Ţin să le mulţumesc celor care au susţinut alocarea fondurilor pentru aceste proiecte importante ale municipalităţii. În special, vreau să remarc implicarea domnului Rădulescu în obţinerea finanţării pentru reabilitarea Muzeului Fălticenilor, proiect pe care l-a iniţiat în perioada în care l-am avut colaborator direct la primărie”, a declarat Cătălin Coman.
La rândul său, deputatul Alexandru Rădulescu a declarat că „mă bucur că, într-o perioadă în care agenda publică este ţinută doar de ştiri despre cine trădează, cine înşală, cine nu respectă angajamentele faţă de propriii alegători, se întâmplă şi lucruri care reprezintă normalitatea. Se întâmplă ca persoanele care au fost desemnate să reprezinte comunităţile locale, fie în primării, fie în Parlamentul României, să-şi respecte cuvântul dat, aşa cum se întâmplă în cazul multelor realizări ale municipiului Fălticeni”.