Doi dintre suspecţii reţinuţi în urma amplei acţiuni a poliţiei de luni cu privire la contrabandiştii care îşi valorifică ţigările în pieţele Sucevei au fost prezentaţi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Judecătorii au respins însă propunerea şi au decis că măsura controlului judiciar este suficientă. Ce atrage atenţia este că cei doi, Corneliu Andronache, zis „Vipera”, şi Ştefăniţă Sava, sunt puşi sub acuzare pentru două acte de contrabandă, însă cantitatea de ţigări găsită asupra lor este redusă, de ordinul zecilor de pachete de ţigări (din informaţiile noastre ar fi vorba de 60, respectiv 45 de pachete). Pe de altă parte, ambii au antecedente penale, astfel că poliţiştii şi procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au reţinut repetabilitatea şi au solicitat arestarea preventivă. Cel puţin prima instanţă a considerat măsura prea aspră, însă soluţia Judecătoriei Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Poliţiştii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava, sprijiniţi de jandarmi, au pus în aplicare luni, 7 octombrie, 13 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Suceava, la Şcheia şi la Dumbrăveni, fiind vizate imobile şi locaţii despre care existau date că sunt folosite ca spaţii de depozitare de către mai multe persoane implicate în contrabanda cu ţigări.
În cadrul percheziţiilor au fost ridicate 106.400 de ţigarete (peste 5.000 de pachete), nouă telefoane mobile, un autoturism şi sume de bani – 7.350 de euro şi 13.400 de lei.
În acest dosar este vorba de afacerişti cu ţigări care îşi valorificau în general marfa în pieţe. Nu este vorba de cantităţi foarte mari de ţigări, aparent chiar mici, însă anchetatorii spun că afacerea este una de dimensiuni mari, dacă se face un calcul la nivel de luni sau de ani. De altfel, astfel de estimări, foarte contestate de avocaţi, se fac frecvent în dosarele de acest gen, iar uneori sunt acceptate în instanţă.
În acest caz, cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.
Persoanele vizate se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o sentinţă finală a instanţelor de judecată.
Acum trei ani, în 2016, 25 de suceveni au fost puşi sub acuzare într-un amplu dosar privind contrabanda din Piaţa Mare a Sucevei. Dosarul s-a lăsat cu condamnări grele, de până la 10 ani de închisoare, dar sentinţele nu sunt încă definitive.