Lucrarea ”Mobilier tip bar Origini”, sculptată de o elevă din județul Suceava, a fost remarcată de câteva dintre cele mai importante nume din industria lemnului și arhitecturii, la Concursul Național de Design de Mobilier.
Este vorba despre Andreea Roșca, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național ”Petru Mușat” Suceava, tânăra fiind distinsă cu Premiul de debut ”Young Designer” în competiția organizată de Asociația Producătorilor de Mobilă din România.
La ediția din acest an a Concursului Național de Design de Mobilier s-au înscris 148 de concurenți, 75 de studenți la universități și facultăți de profil, 6 elevi și 67 de profesioniști. Cele mai inovative și creative produse de mobilier de interior au fost prezentate la București, la Romexpo.
Piesa de mobilier pentru care Andreea a fost premiată, o îmbinare de elemente tradiționale și moderne, realizată din MDF și lemn de stejar, a fost concepută după o idee a atelierului de mobilă Mobilier Mesteșugit, contribuția tinerei fiind partea de sculptură cu care este ornat barul.
Andreea a învățat să sculpteze în cei trei ani de profesională pe care i-a urmat la Colegiul ”Petru Mușat”, în prezent înscriindu-se la cursurile liceale ale aceleași unități.
Potrivit declarațiilor Andreei Roșca, pentru www.industriamobilei.ro, „participarea la Concursul Național de Design de Mobilier 2019 este una dintre cele mai importante experiențe de până în prezent. Ideile și trendurile întâlnite în cadrul competiției te ajută să îți lărgești orizonturile și viziunea asupra conceptului de mobilier clasic cu care am fost învățați, dând o notă de avangardă, și îți conferă curajul pentru libertatea de exprimare. Întâlnirea cu participanții de toate vârstele, și mai experimentați și <învățăcei>, a fost de bun augur și un prilej de a face schimb de experiență și de a învăța. Premiul obținut, cel de <Young Designer>, a însemnat pentru mine, care sunt la început de drum și care îmi doresc să construiesc o carieră în domeniul designului de mobilier și al sculpturii manuale, o încurajare că sunt pe drumul cel bun și o motivație pentru a participa și anul viitor cu o nouă lucrare”.
Juriul competiției a fost prezidat de prof. dr. arh. Oana Diaconescu, prodecan al Facultății de Arhitectură de Interior, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
Diplomă de creativitate pentru "Măsuță de cafea Waterfall", realizată de un sucevean
În cadrul aceleiași competiții, a obținut Diplomă de creativitate proiectul "Măsuță de cafea Waterfall", aparținând lui Constantin Todircă, tâmplar/ sculptor, Școala Profesională pentru prelucrarea lemnului Suceava.
Despre acest concurs, președinta Asociației Producătorilor de Mobilă din România, Aurica Sereny, a menționat că „cea de-a XVII-a ediție a Concursului Național de Design de Mobilier este un proiect care aduce beneficii mari industriei noastre, pentru că încurajează tinerele talente, creativitatea, creează mediul de întâlnire dintre design, arhitectură și producție.”
Competiția a fost organizată în parteneriat cu ROMEXPO, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București – Facultatea de Arhitectură de Interior, Universitatea „Transilvania” Brașov – Facultatea de Ingineria Lemnului și Ordinul Arhitecților din România (OAR) – Filiala București.