Echipa de rugby under 18 a CSS Gura Humorului a debutat duminică, pe teren propriu, în ediţia 2019-2020 a Campionatului Naţional de Juniori. Adversari au fost sportivii de la CSM Focşani, un adversar net inferior şi care în ultimii trei ani nu a avut reprezentantă la această categorie de vârstă. A fost un galop de sănătate pentru elevii lui Andrei Varvaroi, care la final s-au impus cu scorul de 56-10.
Având în vedere valoarea mai modestă a adversarului, antrenorul celor de la CSS Gura Humorului şi-a permis să ruleze aproape tot lotul.
„Sunt mulţumit de joc şi rezultat şi vom încerca să prestăm un rugby cât mai modern şi în viteză. E drept că în repriza a doua ne-am mai pierdut din consistenţă, ceea ce sper să nu se mai întâmple în meciurile viitoare, care se anunţă mult mai dificile. Obiectivul declarat este obţinerea titlului de campioni, dar urmărim şi dezvoltarea jucătorilor şi ca aceştia să capete un bagaj de cunoştinţe cât mai mare pe posturi”, a precizat Andrei Varvaroi.
Etapa viitoare, CSS Gura Humorului va evolua tot acasă în compania celor de la CSM Bucureşti, un adversar cu care echipa suceveană se va lupta pentru titlul de campioană. Mai trebuie spus că ediţia din acest an se va desfăşura în sistemul tur-retur, iar echipa care va termina pe primul loc va primi medaliile de campioană.