Municipalitatea suceveană a început de marți să distribuie cererile tipizate pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuințelor în sezonul rece.
Acesta se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2019, în funcție de veniturile solicitanților, compensarea pornind de la 5% și ajungând chiar și la 100%.
Deocamdată, Primăria Suceava a pus în circulație, prin intermediul asociațiilor de proprietari, a Serviciului Asociații Locatari și Direcția de Asistență Socială, din sediul de primărie de la Burdujeni, 1000 de cereri și declarații pe propria răspundere, privind subvenționarea energiei termice folosite pentru încălzirea locuințelor.
Ajutoarele se acordă atât pentru cei care beneficiază de energie termică în sistem centralizat, cât și pentru cei care au centrale pe gaz metan, se încălzesc pe bază de energie electrică sau cu lemne ori alte tipuri de combustibili.
„Cererile completate și datate în cursul lunii octombrie trebuie să fie aduse până la finalul lunii, pentru a fi introduse în program, iar celelalte până pe 20 noiembrie, astfel încât solicitanții să beneficieze de toate cele cinci luni de ajutor financiar.
Față de prevederile legale valabile sezonul anterior nu s-a modificat nimic, plafoanele au rămas aceleași – 686 de lei pentru energie termică în cazul familiilor și 1082 de lei pentru persoanele singure, iar la lemne, gaz și energie electrică a crescut de la 615 lei la 750 de lei începând cu 1 ianuarie 2019. Toate informațiile și cererea pot fi listate și consultate și pe site-ul www.primariasv.ro la secțiunea Informații publice”, a precizat Narcisa Marchitan, șefa Direcției de Asistență Socială, care se ocupă de gestionarea ajutoarelor de încălzire a locuințelor.
Ca element de noutate, solicitanții acestora nu mai trebuie să se deplaseze la administrația financiară pentru adeverință de venituri, deoarece acum Primăria are acces la sistem și le poate scoate direct.
La finele ședinței cu asociațiile de proprietari, primarul Sucevei, Ion Lungu i-a invitat pe președinți și administratori de asociații să ia tipizatele pregătite și să le distribuie mai departe populației, astfel încât un sucevenii să beneficieze de acest ajutor financiar important, care să le reducă din costurile încălzirii locuinței în anotimpul rece.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință a acestora.
După completarea cererilor pentru ajutor de încălzire cu gaz metan şi vizarea acestora de către asociaţiile de proprietari, acestea vor fi înregistrate individual de către solicitanţi la sediul Primăriei municipiului Suceava - Serviciul Asociaţii de Proprietari, pentru cei care locuiesc în zona Centru, cartierele Obcini, George Enescu, Zamca şi Mărăşeşti sau la sediul Primăriei din Burdujeni - Direcţia de Asistenţă Socială, pentru locuitorii din zonele din cartierele Burdujeni și Itcani.
Plata ajutoarelor se efectuează la furnizorii pentru energie termică, energie electrică și gaze naturale, după emiterea de către aceștia a facturilor.
Pentru ajutoarele de încălzire cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, plata se face direct titularului, o singură dată, la începutul sezonului rece, pentru toate lunile.