Peste 150 de rotarieni din ţară şi din Republica Moldova au participat, la finalul săptămânii trecute la înfiinţarea celui de-al doilea club Rotary din Suceava, „ Rotary Club Suceava Cetate”. Evenimentul a avut loc la Muzeul de Istorie Suceava, alături de cei 25 de membri ai noului club fiind prezenţi colegi din alte 20 de cluburi din ţară şi din Republica Moldova. Rotary Club Suceava Cetate este o echipă de specialişti din diverse domenii de activitate ce au hotărât împreună să îşi aducă aportul la schimbarea în bine a societăţii.
În deschiderea evenimentului, preşedintele fondator al noului club, Ancuţa Dumitraş, a precizat că activitatea Rotary Club Suceava Cetate va fi axată, în principal, pe proiecte din domeniul educaţiei. „Credem că educaţia este cea mai sigură cale de a creşte calitatea vieţii comunităţilor în care trăim. Un om educat ia decizii cu impact pozitiv atât pentru el cât şi pentru ceilalţi, creând astfel un plus de valoare prin ceea ce face zi de zi. Misiunea pe care ne-o asumăm este de a deschide noi orizonturi în societate prin derularea de proiecte care sa dezvolte o altfel de educaţie acolo unde acest lucru este necesar, fără a ne substitui sistemului de învăţământ sau părinţilor, ci venind în completarea acestora. Fiind parte a unei organizaţii globale, principala valoare după care ne ghidăm este chiar motto-ul acesteia: <A servi mai presus de sine>. Credem în noi, preţuim oamenii şi încurajăm diversitatea şi dezvoltarea prin educaţie. Suntem pregătiţi să oferim tot ceea ce este mai bun comunităţii”, a fost mesajul transmis din partea clubului de către Ancuţa Dumitraş. Prezent la eveniment, guvernatorul în exerciţiu al Districtului 2241 România şi Republica Moldova, Marian Neagoe, a vorbit despre importanţa înfiinţării noului club, precizând că acesta întregeşte marea familie a rotarienilor. „Astăzi se naşte în judeţul Suceava un club format din prieteni, un club ce îşi propune să fie de folos societăţii, să facă proiecte pentru comunitate. Întregim în felul acesta marea familie a rotarienilor din întreaga lume, familie care numără peste 1,2 milioane de membri ce au ca scop principal să facă bine în societate. Această familie, în spiritul binelui, se va implica şi în folosul comunităţii din Bucovina”, a declarat Marian Neagoe. De asemenea, reprezentantul special al guvernatorului pentru înfiinţarea Clubului Suceava Cetate, Viorel Bunea, a reliefat faptul că Rotary este membru fondator al Organizaţiei Naţiunilor Unite fiind şi singurul ONG cu drept de vot la ONU, ceea ce înseamnă că mesajele transmise de acest club „din comunităţile unde trăim au puterea de a ajunge în atenţia comunităţii mondiale prin reprezentanţii noştri din aceste foruri”. Nu în ultimul rând, fostul guvernator al districtului, Ovidiu Coş, a spus că Rotary este cel mai mare grup de servire a comunităţii din lume, cu reprezentativitate în aproape toate ţările.